Drama de Crevedia de sâmbăta trecută a scos în evidență nereguli, de la activitatea ilegală a firmei Flagas SRL, și până la nepăsarea autorităților locale și nu numai. Bilanțul de peste 50 de victime, dintre care doi morți, pun presiune pe cei care ar trebui să dea și o decizie în anchetă. Dar, cum se întâmplă, apar și păreri, opinii ale unor persoane publice, inclusiv pe tema acestui caz, precum este motivul şocant pentru care gazul era mutat în altă cisternă, enunțat de avocatul Adrian Cuculis.
Sâmbătă, România era zguduită de un dezastru ce ar fi putut avea și mai multe implicații devastatoare.
Un depozit GPL, despre care s-a aflat ulterior că activa ilegal, a luat foc, iar exploziile care au urmat, patru la număr, aveau să facă victime omenești, dintre care doi decedați, precum și pagube materiale imense.
Majoritatea victimelor acestei tragedii, cu arsuri pe mari suprafețe ale corpului, proveanu din rândurile celor care trebuiau să intervină la stingerea incendiilor de la depozitul GPL.
Dar, parcă scos din filmele de comedie, românii aflau de ilegalitățile făcute de Flagas SRL, compania proprietară a depozitului, dar și declarațiile halucinante ale primarului din Crevedia, membru PSD, un fost urmărit penal.
Ceea ce pare și mai paradoxal este ceea ce a pățit familia celor două persoane decedate în deflagrația de la Crevedia.
Fiica celor doi, rugată de frate care se afla la IML pentru a face necropsia părinților, a mers la casa care astăzi e doar o ruină, pentru a recupera actele necesare.
Numai că, deși fusese însoțită de reprezntanții ISU, avea să fie acauzată de tentativă de furt și autoritățile demarând un dosar penal pe numele acesteia și a soțului, în condițiile în care aceasta era rudă de gradul întâi cu cei doi decedați.
Așa cum se întâmplă de fiecare dată, iar românii se laudă că le știu pe toate, pe rețelele de socializare au apărut voci care și-au dat cu părerea, mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză.
Printre cei care publicau pe Facebook părerea personală cu privire la acest caz se numără și avocatul Adrian Cuculis care a scris despre motivul şocant pentru care gazul era mutat în altă cisternă:
”Vă întrebați ce a fost la Crevedia? Puțină lume știe de fapt ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Plecăm de la o întrebare pe care vă rog să vi-o adresați.
De ce trebuia să mute gazul dintr-o cisternă în alta? Vă rog să nu mergeți pe informațiile apărute cum că ar fi avut o defecțiune, ci să gândiți mai departe fiindcă cei din zonă știau că treaba asta se tot întâmplă de 3 ani de zile.
Răspunsul este următorul: gazul s-a mutat pentru a fi combinat, pentru a fi făcut profit. Gazul pentru populație este 1 leu, iar GPL-ul este 3 lei”, și-a spus părerea avocatul Adrian Cuculis pe Facebook.
Deși cele relatate de avocat nu sunt susținute de dovezi concrete, ideea poate fi luată în considerare, dar, în cele din urmă, procurorii sunt cei care vor concluziona care au fost motivele care au stat la baza acestei tragedii de proporții din Crevedia.