Aida Parascan nu mai duce grija zilei de mâine. Viața fostei câștigătoare MasterChef 2013 s-a schimbat radical de câteva luni, după ce s-a mutat din București, la Clisura Dunării împreună cu doi din cei trei copii ai săi, Samuel și Emilia. Postul pe care îl ocupă în resortul de 5 stele este pe măsura așteptărilor: șef de sală. Bineînțeles…nici de salariu nu se pune problema! Aida ne-a oferit detalii în exclusivitate pentru Playtech Știri.
În primăvara lui 2013, Aida Parascan a câştigat concursul de la PRO TV, „MasterChef,” şi premiul de 50.000 €. Bineînțeles, concursul i-a garantat succesul profesional, iar în prezent, în lumea televiziunii, a început să fie invitată în diferite emisiuni, fie în calitate de specialist bucătar, fie să comenteze viețile și problemele vedetelor de la ora actuală.
Cu toate acestea, Aida a renunțat la aceste oportunități din lumea televiziunii și s-a restras într-un resort de lux la Clisura Dunării, acolo unde ocupă un post important, respectiv, șef de sală. Bineînțeles, ori de câte ori este nevoie, vedeta vine în București, chiar dacă se află la câteva sute de kilometri distanță.
Pe de altă parte, Samuel și Emilia, copiii acesteia s-au acomodat imediat cu noul stil de viață. Aida ne-a oferit mai multe detalii în exclusivitate pentru Playtech Știri:
“Da, m-am mutat și viața este foarte frumoasă aici! Și când ești supărat, nu ai cum să fii supărat, mai ales ce peisaj este aici. În fiecare dimineață nu ai cum să nu zâmbești! Copiii s-au integrat, au înțelesc că așa este mai bine. Le este dor, într-adevăr, de București, însă s-au acomodat aici.
Ideea este că aici nu lipsește nimic. Nu are cum să ne dea nimeni afară niciodată! Cazarea este asigurată, nici măcar nu prea am pe ce să cheltui banii!”, ne-a declarat Aida Parascan, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Aida Parascan afirmă faptul că viața este atât de frumoasă și liniștită acolo, încât nu are pe ce să cheltuie banii, mai ales că totul este asigurat. Așadar, vedeta ne-a vorbit despre atribuțiile pe care le are la noul loc de muncă, dar și despre salariu, care, din ce se pare, este destul de motivant:
Citește și:Ce meserii a vrut să practice Irina Margareta Nistor VIDEO (playtech.ro)
“Eu aleg meniurile, eu mă ocup de bucătărie și de restaurant, mai exact, sunt șef de sală. Bineînțeles, salariul este motivant, însă nu acesta este motivul pentru care m-am mutat aici. Pur și simplu, aici este o viață relaxantă, fără probleme și fără haos.
Mă simt mai liniștită sufletește!”, ne-a mai spus Aida, în exclusivitate pentru Playtech Știri.