07 mai 2023 | 18:04

Motivul pentru care Traian Băsescu l-a ‘certat’ pe Regele Charles. S-a întâmplat de față cu toată lumea, ce i-a spus fostul preşedinte EXCLUSIV

Politică
Motivul pentru care Traian Băsescu l-a 'certat' pe Regele Charles. S-a întâmplat de față cu toată lumea, ce i-a spus fostul preşedinte EXCLUSIV
Motivul pentru care Traian Băsescu l-a 'certat' pe Regele Charles

Un episod pe care cu greu ni l-am putea imagina! Jurnaliștii redacției Playtech Știri au aflat, în exclusivitate, care a fost motivul pentru care Traian Băsescu l-ar fi „certat” pe Regele Charles al III-lea. Ce i-a reproșat fostul șef de stat actualului monarh al Marii Britanii.

De ce l-a „certat” Traian Băsescu pe Regele Charles

Într-un interviu oferit în exclusivitate redacției Playtech Știri, Ilie Năstase, printre puținii români care au avut șansa de a-l cunoaște pe Regele Charles al III-lea, ne-a făcut câteva dezvăluiri inedite despre noul suveran și despre momentul în care l-a întânit întâia oară, în 2013.

„El m-a văzut jucând la turneul de la Wimbledon, pentru că venea acolo cu mama lui și stăteau în loja familiei regale. M-am văzut cu el o singură dată, când a venit în vizită la București. Victor Ponta era prim-ministru și m-a chemat, iar atunci a fost un moment foarte haios.

La un moment dat mi-a spus că își aduce aminte de meciurile mele, dar că nu știa că sunt român. I-am zis; «Se mai poate întâmpla să fii și român», iar atunci a început să râdă. I-a plăcut gluma!”, a declarat pentru Playtech Știri, amuzat, Ilie Năstase.

Te-ar putea interesa și: Kate Middleton, secretul ţinutei speciale de la încoronarea Regelui Charles. Cum a sfidat-o pe Camilla de faţă cu toată lumea

„Noi nu îl apreciem la adevărata lui valoare”

Legenda tenisului mondial ne-a dezvăluit că fostul președinte al țării, Traian Băsescu, l-a „certat” pe Regele Charles. S-a întâmplat după ce monarhul cumpărase o altă casă în România. Comentariul lui Băsescu a fost interpretat de Ilie Năstase ca un reproș:

„El a spus de multe ori lucruri senzaționale despre România și noi nu îl apreciem la adevărata lui valoare. Și dacă am vrea, noi nu am avea bani să-l plătim pentru câtă reclamă frumoasă ne-a făcut.

După ce a cumpărat una dintre casele din România s-a întâlnit și cu Traian Băsescu, iar președintele de atunci i-a spus: «Am auzit că ați mai luat o casă, vreți să le luați pe toate?». L-a certat puțin și a fost un soi de reproș: «De ce ai mai luat una?». În loc să fie încântat că aceste case sunt renovate și păstrate în stare bună, el îi făcea reproșuri”, ne-a povestit fostul sportiv.

Te-ar putea interesa și: Românii de la încoronarea Regelui Charles. Generalul Ghika a condus ceremonia, muzicianul Sascha Bota a cântat în orchestră, Principesa Margareta, o apariţie specială

Parteneri
Cine era, de fapt, sotul femeii ucise de zapada in Chiajna
Redactia.ro
Aceste 3 zodii au șanse mari să câștige la LOTO și să devină milionari, pe 2 martie
Click.ro
Elon Musk a reacționat după ce Călin Georgescu a fost dus la audieri și a spus, eronat, că acesta a fost arestat
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Marin Burcea, "lunetistul" lui Călin Georgescu, s-a iubit cu Tania Budi! "Jumătatea mea. Are exact jumătate din vârsta mea!" Ce s-a aflat acum despre șeful gărzii de corp a lui Georgescu. Nu e deloc străin de lumea mondenă! Wow, ce detalii!!
Unica.ro
Vremea va fi la extreme. Vești și bune, și rele
EVZ.ro
Babasha, prima imagine cu fiul său. Cântărețul și partenera sa, Mălina, vor deveni părinți peste puțin timp: „Iubirea mea”
Spynews
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Capital.ro
Mario Fresh, mesaj acid pentru Alexia Eram după ce s-a afișat cu noua iubită. Gestul lui a fost criticat de mulți. Dacă Alexia a ales să fie discretă, Andreea Esca nu s-a putut abține și i-a dat replica. Nu are cuvinte de laude la adresa lui: „Uiți, nu mai știi de unde a venit și ți se pare că...”
Avantaje
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Mediaflux
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Spynews.ro
Cel mai murdar oraș din România. Localnicii se plâng de gunoaie necolectate și de o infrastructură de salubrizare jalnică
Realitatea.net
Motivul pentru care Irinel Columbeanu nu mai are voie să părăsească azilul. Ce restricții are
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro