Motivul pentru care tatăl lui Elon Musk nu este mândru de fiul său. Ce nu s-a știut până acum despre cel mai bogat om din lume

de: Rosu Ioana
02 08. 2022

Tatăl lui Elon Musk a făcut, în urmă cu puțin timp, mai multe declarații controversate referitoare la succesul fiului său, dar și la lucrurile pe care acesta nu le-a îndeplinit. Mai mult, Errol Musk a susținut că băieții săi au avut o rampă imensă de lansare, ceea ce a influențat succesul actual.

Errol Musk, un interviu sincer despre Elon Musk și viața de familie

Elon Musk este cel mai bogat om din lume, depășindu-l pe Jeff Bezos, care îi este și rival spațial. CEO-ul Tesla este unul dintre cei mai râvniți bărbați singuri, acest lucru datorându-se atât averii sale uriașe, cât și inteligenței sale aparte.

Chiar și așa, miliardarul nu a reușit până în acest moment să-și mențină o familie stabilă, în ciuda faptului că are nouă moștenitori, proveniți din căsnicii sau relații anterioare.

În ciuda statutului său de invidiat, tatăl său a povestit într-un interviu acordat unui post de radio din Australia că nu este mândru de realizările fiului său, acestea fiind preluate și continuate din familie, sugerând că nu a pornit afacerile sale de succes de la zero.

„Știi, suntem o familie care facem multe lucruri de mult timp, nu este ca și cum am început brusc să facem ceva.”, a răspuns Errol.

Pe de altă parte, tatăl lui Elon Musk susține că acesta a realizat mai multe lucruri decât frații săi, fiind un motiv de mulțumire pentru părinte. Chiar și așa, bărbatul în vârstă de 76 de ani a menționat faptul că băieții săi au primit tot ce au avut nevoie de la părinți, fiind plimbați în toată lumea.

„Au văzut o mulțime de lucruri și am făcut multe lucruri împreună, dar Elon a întrecut așteptările”, a afirmat tatăl celui mai bogat om de pe planetă.

„Elon Musk nu este fericit așa cum și-ar dori să fie”

În cadrul aceluiași interviu, tatăl lui Elon Musk a afirmat că fiul său nu este mulțumit în totalitate de realizările sale, ceea ce îi provoacă nefericire.

„Nu este atât de fericit pe cât și-ar dori să fie. Este frustrat de progres și este de înțeles. Știu că sună nebunesc, dar avem tendința să gândim așa ca familie. Acum are 50 de ani și încă mă gândesc la el ca la un băiețel. Dar are 50 de ani”, a adăugat Errol.

În ciuda admirației pe care o are pentru fiul său, Errol Musk a povestit în timpul interviului că bucuria vieții sale este, de fapt, Kimbal Musk, fiul mai mic al inginerului, care are o avere estimată la 700 de milioane de dolari.

Tatăl celor doi băieți a avut cuvinte de laudă pentru viața amoroasă a fiului mai mic, căsătorit și stabilit pe plan personal, în timp ce Elon Musk pare să nu-și găsească echilibrul în viața de familie: „Trebuie să găsească o femeie care să renunțe la ceea ce face și asta nu este ușor”, a concluzionat Errol Musk.