Oana Roman nu mai vrea să participe la emisiuni. Majoritatea fanilor au văzut-o recent doar în proiectul ,,Mămici de Pitici cu Lipici”. Vedeta se bucură de un trai foarte bun și susține că este mulțumită de contractele pe care le are și din colaborările cu diverse brand-uri. „Nu mai fac reality show-uri”, a subliniat fiica lui Petre Roman. Bruneta a mai mărturisit că nu mai poate și a oferit și alte detalii fanilor.
Oana Roman a fost dorită în multe reality-show-uri care încep în toamnă la Pro TV sau Antena 1. Din păcate pentru fanii săi, bruneta nu a bătut palma cu niciun trust. Vedeta este acum preocupată de familie, afacerea online cu haine pe care o are și diverse colaborări cu brand-uri de la noi. Fiica lui Petre Roman și-a schimbat radical prioritățile, iar acum susține că abordează o altfel de strategie.
Aceasta a vorbit recent despre prioritățile care s-au schimbat și despre proiectele pe care le va avea de la începutul noului sezon. Oana Roman a susținut că deocamdată trebuie să o pregătească pe fiica sa pentru școală, mai cu seamă că începe clasa a doua. Fosta prezentatoare de TV a mărturisit și că are câteva contracte destul de bune și speră să mai vină și altele în curând.
,,Încă nu le-am definitivat pe toate, deocamdată primul pas este că începe Iza școala și trebuie să o pregătesc, este în clasa a doua. A crescut, a trecut timpul foarte repede. Am campaniile mele, duminică plec să fac poze, să filmez pentru o nouă colecție pentru site, o să mergem la Sinaia.
O să fac niște poze și video și pentru site și pentru campaniile mele pentru care am contracte și care sunt pe perioade lungi și atunci trebuie să îmi fac poze, reels-uri, diverse și o să continui în toamnă cu chestia asta”, a mărturisit ea. Am câteva contracte destul de bune, sper să mai vină și altele, dar trebuie să mi le pregătesc așa încet încet., pentru impact.ro.
Vedeta a dezvăluit că a refuzat multe show-uri precum: Sunt celebru, scoate-mă de aici, Asia Express, Nea Mărin, Splash. Bruneta a susținut că a ajuns la o vârstă în care nu își mai dorește acest lucru.
,,Deocamdată nu, dar nici nu pot să zic că îmi arde buza, adică sunt foarte bine așa cum sunt. Online-ul e foarte ok pentru mine, noi avem și site-ul magazinului nostru de haine de care trebuie să avem grijă, acum de exemplu fac și pentru site poze, magazin fizic nu avem.
Am refuzat toate reality-show-urile: Sunt celebru, scoate-mă de aici, Asia Express, Nea Mărin, Splash am refuzat mai de mult, le-am zis să nu mă mai cheme, nu mai vreau. Nu vreau să mai fac reality show deloc. Am o vârstă, nu mai, gata!”