În 2005, la 16 ani de la căderea comunismului în Europa de Est, Fidel Castro a început să simtă izolarea. Prietenii lui au dispărut aproape zilnic. Unii dintre ei, precum Daniel Ortega din Nicaragua, au fost răniți de tipul procesului democratic pe care Castro nici măcar nu l-a contemplat niciodată pentru Cuba. Alții, precum Nicolae Ceaușescu, au suferit o soartă pe care Castro trebuia să o considere și mai dificilă. Fidel Castro rămânea printre ultimii dictatori comuniști, iar anul 2016 avea să-i sfârșească domnia terorii.
În 2005, poate că cel mai urât pentru Castro, și cel mai amenințător pentru propria sa supraviețuire politică și personală, erau reformele revoluționare care i-au făcut pe vechii săi prieteni sovietici și est-europeni aproape de nerecunoscut. Castro nu era un avocat al glasnostului sau al perestroicii și nu fusese reticent în a-i lăsa pe toți, inclusiv Mihail Gorbaciov, să știe asta.
Regimurile comuniste aproape peste tot în lume s-au reformat sau au căzut. Chiar și în mijlocul unei represiuni brutale a disidenței politice, tiranii Chinei au continuat un program de modernizare economică care și astăzi face multe compromisuri cu ortodoxia comunistă. Castro, practic singur, se opunea valului universal de reformare.
În anii de glorie ai comunismului, Fidel Castro, prieten bun cu Nicolae Ceaușescu, reușise să se impună în fața Statelor Unite ale Americii, prin revoluția sângeroasă din anii 60. În câteva luni, cu toate intervențiile americane, reușea să detroneze regimul susținut de americani, și să instaureze comunismul. Printre cei care l-au apreciat și susținut pe fostul lider cubanez a fost și Nicolae Ceaușescu.
În 1972, după venirea sa la putere, Fidel Castro demarează un tur internațional de vizite în țările blocului comunist. Printre primele țări vizitate a fost România, condusă de Nicolae Ceaușescu, care se afla la acel moment în plină ascensiune. Fidel Castro, deși un adept înverșunat al doctrinei comuniste, avea să salute decizia din 1968 a lui Nicolae Ceaușescu de împotrivire împotriva URSS-ului, după „Primăvara de la Praga”. Atunci trupele URSS-ului, după zile de revolte, invada capitala Cehoslovaciei, în mai puțin de 24 de ore.
În turneul său diplomatic, Fidel Castro ajunge la București pe 26 mai 1972, și abea să viziteze România până pe 29 mai. Venea după o vizită de trei zile în Bulgaria.
La întrevederile dintre cei doi lideri comuniști, Secretarul General al PCR, Nicolae Ceaușescu avea să-l decoreze pe Fidel Castro cu Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa I, pentru merite speciale în lupta revoluționară pentru eliberarea națională și socială a liderului cubanez. Așa cum se întâmplase până atunci, cu mai toți liderii comuniști, mii de bucureșteni, purtând portrete ale lui Nicolae Ceaușescu și Fidel Castro Ruz, au întâmpinat cu entuziasm distinșii oaspeți.
Practica de a-i spiona pe liderii lumii, înclusiv pe Richard Nixon în vizita sa la București din 1969, era la ordinea zilei pentru liderul român. Așa se face că, odată cu cazarea lui Fidel Castro în vila de protocol, motorașele securității române au fost puse în funcțiune. Printre discuțiile surprinse de Securitate, au fost și cele dintre Fidel Castro și staff-ul său despre gazda sa, Nicolae Ceaușescu.
Liderul cubanez folosise cuvinte ca „om de acţiune, sincer şi dinamic“, în dialogul său cu medicul personal, când a vorbit despre Nicolae Ceaușescu. Decizia de a-l spiona pe Fidel Castro a venit în urma aparentului dezinteres al liderului cubanez despre cum gestiona Nicolae Ceaușescu situația în România acelor vremuri.
Relațiile economico-politice dintre Fidel Castro și Nicolae Ceaușescu erau unele în plină dezvoltare, mai ales pe segmentul metalurgiei neferoase și ne-am oferit să ne dezvoltăm cooperarea în domeniul mineritului geologic și în livrarea de echipamente pentru mine, fabrici de îmbrăcăminte de minereu și lucrări metalurgice pentru extracția plumbului , zinc și cupru. În această sferă, Cuba era angajată cu România, de la care primise 20 de milioane de dolari.
În anul următor, 1973, Nicolae Ceaușescu a vizitat Cuba, în cadrul unui turneu în țările din America Latină, în care a vizitat, printre altele, Costa Rica, Ecuador și Columbia. În ambele călătorii, nu numai că s-au întărit legăturile dintre cele două popoare socialiste, dar au fost semnate acorduri de colaborare economică, în special pentru schimbul de produse alimentare de bază.
În acei ani, la începutul anilor șaptezeci, Nicolae Ceaușescu și guvernul său era încă hotărât să se deschidă către Occident și să trăiască cu capitalismul, atitudine mult aplaudată de puterile economice din Occident, ale căror mass-media vorbeau minuni despre „reformator” și „deschidere” „română”.