Care este motivul pentru care Lidia Buble merge des la Madrid. De altfel, în ultima perioadă, artista a călătorit destul de des, iar locul ales de cele mai multe ori a fost Madrid, capitala Spaniei. Deși părăsește România destul de des, artista susține că nu ar pleca vreodată definitiv din România, familia fiind cea care o ține strâns legată de familie.
Lidia Buble a fost mai tot timpul plecată în ultima perioadă, iar fanii acesteia au vrut să știe motivul deselor sale plecări. Artista a dezvăluit că alege des Madridul deoarece de acolo își face cumpărăturile pentru stilul vestimentar pe care îl abordează.
,,După bine cum știți, în ultimii ani, m-am axat foarte mult pe stilul vestimentar pe care îl abordez. Drept urmare, cercetând piața, alături de stilista mea, Andra Crăpătureanu, am concluzionat faptul că trebuie să ne facem un update direct de la sursă.
Unul dintre locurile alese a fost și este Madridul, unde pot îmbina utilul cu plăcutul. Pot să vizitez locuri noi și să fac shopping de calitate. Așa că, pentru mine, ca artist, acesta este un motiv ce primează în conduita mea vestimentară. Plus că nimic nu se compară cu un ceai bun, băut la o terasă, alături de o prietenă bună”, a declarat arista pentru VIVA!
De altfel, Lidia Buble nu vrea să plece definitiv din România, întrucât aici se află cei mai dragi oameni din viața sa. Se știe faptul că are o relație strânsă cu familia sa, iar gândul de a sta departe de ea nu o împlinește. Cu toate acestea, Lidiei Buble i-ar plăcea să continue să călătorească.
,,Nu pot spune că m-aș muta, pentru că nu pot sta la o distanță foarte foarte mare de familie și cei dragi. Doar de călătorit pot spune că aș călători toată viața, dar nu și de mutat. Poate dacă ar fi vorba despre vreun contract internațional, unde să îmi pot aduce și familia. Însă dragostea pentru ai mei mă face să nu părăsesc țara mea frumoasă”, a mai declarat Lidia Buble pentru sursa citată.
În ce privește viața personală, Lidia Buble a declarat că iubește și este iubită.
„Sunt plină de dragoste, ofer dragoste, primesc dragoste. Sunt tânără, sunt în floarea vârstei. (…) Nu am căutat niciodată persoane care să fie cunoscute sau faimoase, am căutat mereu să fie discret. (…) Nu cunoșteam nimic din ziare. Iubire și dragoste în viața mea există”, a spus vedeta în emisiunea „Teo Show”.
Recent, ea s-a despărțit de iubitul spaniol, de profesie actor. Ea a fost surprinsă de mai multe ori în compania unui om de afaceri din România, pe nume Horațiu Nicolau, în vârstă de 60 de ani.