27 aug. 2022 | 15:12

Motivul pentru care Dan Negru a refuzat să prezinte X Factor: “Am simțit că nu pot să-l fac să fie un show lider în România” EXCLUSIV

Monden
Motivul pentru care Dan Negru a refuzat să prezinte X Factor: “Am simțit că nu pot să-l fac să fie un show lider în România” EXCLUSIV
De ce nu a vrut Dan Negru să prezinte X Factor?

Dan Negru face istorie în televiziune și tocmai stilul lui de a nu accepta orice format TV ,care i s-a propus de-a lungul timpului, doar ca să apară pe micul ecran l-a făcut lider de audiență. Dovadă stă și succesul înregistrat cu“Jocul cuvintelor” la Kanal D, care s-a detașat încă de la început pe piață. Prezentatorul TV a acordat un interviu exclusiv pentru PLAYTECH.RO, în care ne-a povestit cum s-a reinventat și cum și-a oferit libertatea de a refuza formatele care nu i s-au potrivit, unul dintre acestea fiind X Factor.

Din toamnă te vedem la Kanal D la 2 emisiuni: “Jocul cuvintelor” și “Tu urmezi”. Cui se adreseaza? Cât de diferite sunt ca și structură? Pe ce public mizezi?

Am văzut studiul făcut de Kanal D pe publicul emisiunii Jocul Cuvintelor și publicul e în categoria 18-55 ani, cu studii medii și superioare și mai ales, public activ. M-a bucurat asta, pentru că ăsta e publicul care a părăsit tv-ul de multă vreme și dacă reușim să-l aducem înapoi e o lupta câștigată cu online-ul sau cu streaming-urile de tip Netflix, HBO. Ca televiziunea să reziste și să rămână în viață are nevoie de publicul ăsta. Pe el mizăm în cele două quiz-uri.

Dan, de ce ți-ai dorit să faci televiziune? Mulți ar zice că te-a atras celebritatea. Cum au stat lucrurile de fapt?

Lucram la radio, aveam carte de muncă la RadioTeleviziunea Română, așa se numea atunci instituția și cei din tv au început să racoleze oameni din radio pentru programele tv. Așa a început. Am avut șansa sa pună ochii pe mine Titus Munteanu și Valeriu Lazarov si așa a început totul.

Practic, ești cel mai longeviv prezentator TV de la noi….cum ai reușit să reziști de-a lungul timpului? Cum ai făcut să ai audiențe record?

Refuzând formatele tv în care nu am crezut. Spre deosebire de prezentatorii de talkshow care nu se mai pot reinventa, eu m-am specializat pe formate tv care simt mereu altele și cu ajutorul cărora mă pot reinventa. De asta le-am ales cu mare grijă și le-am refuzat pe cele în care n-am crezut. Secretul cred că au fost refuzurile, am acceptat doar showuri în care am crezut. Și porecla de „regele audiențelor” căpătată de-a lungul anilor mi-a arătat ca n-am greșit.

Ai spus, la un moment dat, că afacerea cu imobiliare ai început-o tocmai pentru a avea libertatea de a refuza formate în care nu crezi. Cum te-a “lovit” această idee, care s-a dovedit inspirată?

De frică m-am apucat să construiesc ziduri, de frica faptului că o să fiu obligat să accept să prezint orice fel de formate tv ca să am din ce să trăiesc. Nu sunt nici pe departe un mogul imobiliar cum se zvonește greșit, dar azi pot să mă ascund în spatele zidurilor pe care le-am construit și sa refuz showurile care nu-mi plac.

Ce formate TV ai refuzat? Ai regretat vreo astfel de decizie?

Am refuzat formate nu pentru că ele n-ar fi fost bune, ci pentru că eu simțeam că nu le pot performa așa cum ar merita ele. Un exemplu, acu’ pot să spun pentru că nu se mai face în Romnaia, e X Factor care era un superformat internațional, dar pe care am simțit că nu pot să-l performez, că nu pot să-l fac să fie un show lider în România pe care publicul să-l perceapă ca pe o noutate, ca pe o inovație, ca pe ceva wow așa cum au fost Next Star, Jocul Cuvintelor, Blondele, showurile mele cu farse, Academia Vedetelor sau multe altele. Nu am refuzat formate pentru că ele ar fi fost slabe, ci pentru că eu nu mă consideram bun pentru ele.