Motivul pentru care Cove a renunțat la Vorbește Lumea. Adevărul s-a aflat acum

de: Bișinicu Andreea
09 09. 2021

Fanii emisiunii Vorbește Lumea au rămas uimiți atunci când Cove a părăsit emisiunea, lăsând-o pe frumoasa Adela Popeascu la cârma matinalului, fără colegul ei de platou. Care este adevăratul motiv din spatele plecării lui Cove de la PRO TV.

De ce a plecat, de fapt, Cove de la Vorbește Lumea

Cove a plecat de la Vorbește Lumea, iar fanii matinalului de la PRO TV nu mai pot vorbi despre altceva. După ce Adela Popescu s-a întors în rolul de moderatoare a emisiunii, simpaticul ei coleg Gabriel Coveșanu a decis să încheie contractul cu trustul PRO, după mulți ani în care a binedispus milioane de români.

Într-un interviu acordat publicației spectacola.ro, Cove a mărturisit care a fost adevăratul motiv pentru care a plecat de la PRO TV. Deși au apărut câteva zvonuri potrivit cărora actorul ar fi avut divergențe cu ai săi colegi de platou sau cu patronii televiziunii, vedeta a desființat aceste speculații, spunând că nu s-a întâmplat nimic de natură negativă.

Cove a declarat că singurul lucru care l-a nemulțumit în toți acești ani în care a avut emisiune zilnică pe micile ecrane a fost faptul că a avut un program destul de încărcat, care l-a împiedicat să aibă libertate de mișcare

„Sunt de principiul că schimbările sunt necesare în viață, mai ales în cazul profesiilor vocaționale și uneori, chiar dacă anumite schimbări pot părea neașteptate sau bruște pentru unii, în cazul meu ale au venit mereu la timpul potrivit.

Și, cum spunea o mai veche colaboratoare, viața e plină de…surprize – surprize”.Nu pot spune că a fost ceva ce m-a nemulțumit, a fost o perioada foarte frumoasă, obositoare, e drept, pentru că nu este ușor să ai o emisiune în direct, zilnic.

Dar singurul motiv de nemulțumire era acela că nu puteam pleca foarte departe în vreo călătorie pentru că doar weekendurile le aveam libere și nu îmi puteam permite o călătorie mai lungă. Mai ales pentru copii a fost greu. Mie îmi place să merg iarna în destinații calde, iar acestea sunt departe și nu îmi puteam permite aceste vacanțe”, a declarat Cove, în exclusivitate pentru spectacola.ro.

Cove a semnat un contract cu Prima TV

Cove revine pe micile ecrane din această toamnă, în rol de prezentator la Prima TV, televiziune cu care tocmai a semnat un contract avantajos. Fostul coleg al Adelei Popescu abia așteaptă să revină în lumina reflectoarelor, fiind entuziasmat de noul său proiect.

„Sunt bucuros să fiu, la debut de toamnă, parte a unei echipe tinere şi entuziaste. Revin cu drag în locul în care m-a simțit atât de bine.

M-am bucurat să revăd prieteni vechi, dar şi să îmi fac prieteni noi. Şi cred că voi face, alături de Diana, o echipa de senzaţie.

Îi aştept pe bunii mei, cum îmi place să le spun prietenilor mei din faţa micului ecran, de luni până vineri şi duminică seară să povestim despre toate mondenităţile de la noi şi de peste hotare. Vom face să fie o întâlnire dorită şi memorabilă.”, a declarat Cove pentru Pagina De Media.