01 oct. 2019 | 07:00

Moțiunea de cenzură, un eșec de proporții: ”N-au voturi ca să treacă moțiunea”, spune Daea

Știri generale
Moțiunea de cenzură, un eșec de proporții: ”N-au voturi ca să treacă moțiunea”, spune Daea

Conform liberalilor, moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă ar trebui să fie depusă astăzi, 1 octombrie. PSD-iștii sunt însă foarte relaxați.

Liberalii au anunţat de curând, prin intermediul deputatului Ioan Cupşa, că moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă va fi depusă pe 1 octombrie, pentru ca pe 8 sau 9 octombrie actualul guvern să fie demis. Replicile la adresa acelei promisiuni nu au întârziat însă să apară. Viorica Dăncilă, care a anunțat că moțiunea de cenzură nu va trece de Parlament, este cât se poate de optimistă. ”Filmul veşnicei moţiuni, care, până acum, mai degrabă a dărâmat şi dezbinat Opoziţia decât Guvernul”, a spus premierul.

În seara de luni, invitat la TVR, ministrul agriculturii a făcut și el câteva declarații pe același subiect, ca un ecou al lui Dăncilă. „Moţiunea de cenzură nu trece pentru că n-are cum să treacă. N-au voturi ca să treacă moţiunea. Dacă le au, treaba lor. Vom vedea în momentul în care pun bilele respective. Guvernul Dăncilă nu e schilodit. Uitaţi-vă în programul de guvernare şi veţi vedea că eu, la Ministerul Agriculturii, n-am nicio întârziere. România a adus de la Uniunea Europeană prin agricultură 9 miliarde de euro, în doi ani şi nouă luni. A adus în economia ţării şi venit”, a spus Daea.

În ceea ce privește conflictul dintre premier și președinte, ministrul PSD-ist a clasificat întreaga dispută ca fiind incorectă. „După cum am văzut, când vrei să decredibilizezi pe cineva te foloseşti de tragedia asta de la Caracal pe care am văzut-o şi să o ridici la rang de politică. Mă refer la această dispută (între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, n.r.) care este incorectă pentru simplul motiv că eu nu mi-aş îngădui, ca om, să ridic aceste cazuri la nivel de politică pentru o campanie electorală”, a afirmat Daea.

În final, va fi interesant de văzut dacă această moțiune va fi diferită de toate celelalte din ultimii ani, dar optimismul PSD-iștilor este puțin probabil să fie ancorat în nimic.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Femeia care îi bântuie visele lui Mihai Bobonete. A divorțat de două ori
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
RĂSTURNARE după PRĂBUȘIREA AVIONULUI! S-a AFLAT ACUM!
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro