Monica Tatoiu ştia cu trei ani înainte că Bordea va divorţa. Detaliul care a făcut-o să fie sigură de asta: „I-am zis că o păţeşte”
Divorțul lui Cătălin Bordea este unul dintre cele mai discutate subiecte în lumea mondenă. Nimeni nu se aștepta la această despărțire și, cu atât mai puțin, la noua relație a Liviei su Spike, prietenul comediantului. Totuși, Monica Tatotiu s-ar fi așteptat la separare chiar cu trei ani înainte de a avea loc.
Monica Tatoiu a prevestit divorțul lui Cătălin Bordea
Divorțul dintre Cătălin și Livia Bordea a venit ca un fulger pentru toată lumea. Au pozat mereu într-un cuplu perfect, motiv pentru care nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că lucrurile s-ar putea termina vreodată între ei.
Cu toate acestea, au ajuns la final de drum. Cea mai șocantă mișcare a fost, însă, relația pe care Livia a început-o cu Spike, unul dintre cei mai buni prieteni ai comediantului, care le-a fost și cavaler de onoare la nuntă.
Se pare că exista, însă, o persoană care nu a crezut prea mult în relația lor. Aceasta a fost chiar controversata Monica Tatoiu, care i-ai fi atras atenția actorului referitor la divorț chiar în urmă cu trei ani. Pe atunci, i-ar fi spus lui Bordea că mariajul său va lua sfârșit din cauza faptului că este un om prea bun, iar soția va profita de acest aspect.
„Eram la Capatos când mi-a zis: ‘vezi că eşti prea prost de bun, o să divorţezi! Mă uit la tine şi eşti prost de bun. Ăştia ca tine nu au noroc, ai grijă!’. Şi fix aşa s-a întâmplat, cineva şi-a băgat coada trei ani mai târziu”, și-a amintit Cătălin Bordea.
Monica Tatoiu a confirmat spusele sale, mărturisind că l-a citit perfect pe atunci. Consideră că este o femeie trecută prin viață, căreia nu îi scapă niciun detaliu, dovedind și în această situație că se pricepe la oameni.
„I-am zis că o păţeşte pentru că e fraier. Eu mă pricep la bărbaţi, de asta am ajuns la 67 de ani, cu părul alb”, a declarat Monica Tatoiu la televizor.
Ce crede Monica Tatoiu despre infidelitate
Chiar dacă se pricepe să citească bine oamenii și i-a prezis divorțul lui Bordea, se pare că nici ea nu a fost tocmai ușă de biserică în tinerețe. Celebra Monica Tatoiu a recunoscut public că și ea le-a călcat strâmb partenerilor de viață și nu regretă aceste gesturi. Este foarte mândră mai ales de faptul că niciunul dintre ei nu a prins-o în fapt.
Totuși, spune că nu a mai avut ochi pentru alți bărbați de când l-a cunoscut pe Victor Tatoiu, cel care a făcut-o și mamă. Spune că este bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult și care a liniștit-o pe deplin și a transformat-o într-o femeie de casă cu adevărat.
”După ce s-a născut copilul nu m-am mai uitat după alt bărbat. Pe Victor nu l-am înșelat niciodată. Pe ceilalți, evident. Nu am fost prinsă niciodată.”, a declarat femeia de afaceri.
Chiar dacă pretindea că foștii săi parteneri nu au cunoștință despre infidelitățile sale, la vârsta de 22 de ani, logodnicul ei din acea perioadă a descoperit-o într-o situație compromițătoare cu alt bărbat. Cu toate acestea, în ciuda descoperirii, bărbatul a arătat o iubire atât de profundă față de Monica Tatoiu, încât a încercat să nu o expună public.
Mai mult, a reușit să își ascundă furia și să nu creeze o scenă de gelozie în prezența tânărului pe care îl găsise alături de iubita sa. Pentru că o iubea prea mult, a iertat-o și niciodată nu i-a mai reproșat nimic de cele întâmplate.
”M-a prins unul… iubitul înainte de primul soț, logondicul meu. Veneam în București la teatru și m-am întâlnit cu foști colegi. Mi-a plăcut mie unul… în tinerețe nu mi-am refuzat nimic. I-am spus să spună că e verișorul meu. M-a iubit foarte mult. Toți bărbații din viața mea m-au iubit foarte mult.”, a spus Monica Tatoiu.
Ce spune Bordea despre împăcarea cu Livia
Cătălin Bordea a fost întrebat dacă ar mai ierta-o pe fosta lui soție și, mai ales, dacă se mai gândește la o împăcarea cu aceasta, după ce s-a cuplat cu bunul lui prieten. Comediantul a oferit un răspuns ezitant, dar nu a exclus posibilitate de a mai forma un cuplu cu Livia.
Actorul a recunoscut că trece printr-o perioadă extrem de grea, în care se luptă cu o mulțime de gânduri și sentimente pe care nu le înțelege. Bordea nu a exclus că ar putea să o ierte pe cea care i-a fost infidelă, dar a mărturisit că trebuie să lucreze mult la el și are nevoie de un proces de recuperare foarte lung.
„Nu pot să răspund la întrebarea asta! Momentan, singurii care mă țin pe mine pe linia de plutire sunt prietenii mei buni, care încontinuu îmi fac portretul din urmă: «Bă, tu despre cine vorbești, despre asta care… despre asta care…».
Pentru că ai tendința să uiți… Ai iubit prea mult omul ăla și cred că dacă erau mai mulți ani de certuri, poate că… dar pe mine m-a lovit tirul pe munte. Recuperarea e una și șocul mintal e alta. Până se așază, acum trebuie să lucrez la mine, ei treaba lor. Dar nu pot să răspund la întrebarea asta”, a spus Cătălin Bordea.
Comediantul a mărturisit că nu crede prea mult în noua relație a fostei sale soții, care s-a aruncat în brațele unuia dintre cei mai buni prieteni ai acestuia. Bordea susține că astfel de iubiri sunt trecătoare, pentru că femeia va pleca de lângă bărbatul respectiv când se va simți vindecată complet după divorț.