Monica Pop, mesaj pentru Klaus Iohannis. Nu a mai suportat și a răbufnit: ”E o mare obligație”
După 27 decembrie începe campania de vaccinare anti-covid 19. Campania a fost anunțată de Președintele Klaus Iohannis. În același timp, acesta anunța că dorește să fie primul pacient vaccinat. Ulterior, șeful comisiei de coordonare a vaccinării anunța, după o întrevedere cu Iohannis, că i s-a refuzat acest lucru. Printre cei care au criticat această decizie, Monica Pop, a declarat că îi susține cerea Președintelui de a fi vaccinat primul.
Monica Pop susține cererea Președintelui Klaus Iohannis
După anunțarea campaniei, la Palatul Cotroceni a avut loc o ședință între reprezentanții Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, și Președinte. Directorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, în urma respective ședințe, a avut câteva declarații.
Printre cele declarate acesta făcea referire și la propunerea Președintelui de a deveni primul român vaccinat ati-covid, dar și despre refuzul comisiei de a da curs acestui demers. Recent, Președintele, urmat apoi de Raed Arafat și alți câțiva oficiali, au lansat acest demers public.
Refuzul reprezentatului CNCAV a generat câteva reacții dure la adresa acestei decizii. Printre vocile care au criticat acest refuz s-a numărat și medicul Monica Pop. Aceasta a declarat că susține demersul Președintelui, spunând:
”Joe Biden cum a putut? Nu vă lăsați ”păcălit”, domnule președinte!!! Sunteți președintele tuturor românilor! Adică și al medicilor! Nu era normal ca PREȘEDINTELE să fie PRIMUL VACCINAT? Cu PREMIERUL și cu MINISTRUL SĂNĂTĂȚII??!! Cum se poate interpreta răspunsul la întrebarea dacă s-ar vaccina în direct : „DA, DACĂ AJUTĂ CU CEVA”!!!!! Cum adică? Nu ajută exemplul personal?
E o mare obligație morală, dar ar fi și un exemplu pentru români! Daca a dorit, asa cum spune media, dar nu a fost lasat, cei care l-au sfătuit așa au greșit, au scazut credibilitatea romånilor în acest vaccin! Și au accentuat suspiciunile! Un deficit de imagine! Explicația lor e că îl lasă pentru medici??!! Să fim serioși! CHIAR NE CRED PROȘTI??!!”, scrie Monica Pop pe o rețea socială.
Campania de vaccinare pe 27 decembrie
Conform declarațiilor oficiale ale Președintelui Klaus Iohannis, campania de vaccinare anti-covid va începe depe 27 decembrie, după ce cele aproximativ 10.000 de doze vo ajunge în țară. Autoritățile spun că în acest moment există logistica necesară pentru a putea demara campania în condiții optime, la nivel național. Conorm planului de vaccinare, primii vor fi cadrele medicale aflate în prima linie, urmați de persoanele în vârstă și cu afecțiuni grave de sănătate.
Demersul de a fi primul român vaccinat, propus de Klaus Iohannis a fost primit cu precieri pozitive, dar autoritățile au decis că nu este propice ca acest lucru să se întâmple. Rămâne de văzut care vor fi efectele acestui debut de campanie de vaccinare și care vor fi posibilele efecte secundare.