Monica Odagiu, actriță și, mai nou, creatoare de conținut pe facebook, a decis să vorbească de relația cu Dan Bittman. Invitată recent la Mirela Vaida, actrița de 24 de ani a răspuns întrebărilor moderatoarei, pe marginea acestui subiect.
Recent, Dan Bittman a ieșit în public acuzând actuala guvernare de proasta gestionare a crizei în care ne aflăm. Mai nou a devenit și subiect de monden. În ultimii ani au existat zvonuri că ar avea o relație cu mai tânăra Monica Odagiu, actrița de 24 de ani.
Tânăra actriță a devenit și mai populară, în pandemie, după ce a început să publice pe pagina sa mici scenete umoristice, făcute împreună cu sora ei, Ana Odagiu. Scenetele inspirate din nebunia creată de pandemie, și nu numai, au succes la internauți. Recent Monica a fost invitată la Mirela Vaida, iar unul din subiecte a fost presupusa relație cu Dan Bittman.
”Mulți oameni au spus: Băi, de ce nu ieșiți să spuneți că nu e adevărat? De ce nu comunicați? Am zis că nu e o idee bună. Și pe mine m-au făcut mai bătrână cu un an. Cică am 25, am 24 încă. Fiecare își face meseria cum poate. Noi cumva încercăm să nu intrăm în discuții. Am zis că nu e o idee bună și că nu e necesar și vrem să stăm departe de ele.”, a spus Monica Odagiu.
Până de curând celebrul Dan Bittman a avut o relație de aproape 27 de ani, cu Liliana Ștefan. Cei doi au și trei copii frumoși, și au avut o viață fericită. De ce s-au despărțit, doar ei știu pentru moment, dar desprțirea nu s-ar fi produs din cauza Monicăi Odagiu, după cum chiar ea declarase Mirelei Vaida. Cât despre relația lui Dan Bittman cu Liliana Ștefan, aceasta din urmă declara:
”Nu vedem verighetă pentru că într-un fel mie mi se pare o dată că e o întrebare venită după foarte mulți ani și este inutil sincer. Adică mi se pare o chestie inutilă. Am văzut foarte mulți oameni cu verighetă care au schimbat-o de câteva ori. Ce am făcut? Adică unde-i adevărul?
Îți spun cu toată sinceritatea că nu mi-am dorit niciodată să fiu căsătorită. La fel ca și cu mersul la evenimente sau la emisiuni. Adică pentru ce? Dacă putem sta foarte bine și așa, ce rost are să schimbăm? Așa am fost eu. Sincer nu m-am gândit niciodată la asta. Mi se pare că am alte priorități, mi se pare o chestie oarecum desuetă.”, a declarat Liliana Ștefan.