21 iun. 2024 | 22:13

Monedă nouă în România de luni, 24 iunie. Este foarte valoroasă, BNR ne-a făcut o mare surpriză

Diverse
Monedă nouă în România de luni, 24 iunie. Este foarte valoroasă, BNR ne-a făcut o mare surpriză
Moneda va avea o valoare nominală de 10 lei

Așa cum bine știm, în anumite ocazii BNR poate emite o serie, sau mai multe, de monede, dar care au o circulație limitată, fiind vorba, de fapt, de cele comemorative. Așa se face că recent, BNR a anunțat o monedă nouă în România de luni, 24 iunie, fiind extrem de valoroasă, mai ales pentru colecționari.

În 2024 s-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui George Călinescu

Născut la data de 19 iunie 1899 în București, numele lui Geoirge Călinescu este strâns legat de tot ceea ce a reprezentat în perioada interbelică, și după, istoria literaturii românești. Publicit, critic, istoric literar, scriitor proeminent, George Călinescu a reușit să rămână în cultura română ca o personalitate enciclopedică, fiind pus pe același loc cu marii înaintași, Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, mai cu seamă în critica literară a acelor vremuri.

Monedă nouă în România de luni, 24 iunie. Este foarte valoroasă, BNR ne-a făcut o mare surpriză

Pe numele său real, Gheorghe Vișan, avea să crească în casa unor oameni bogați, Constantin și Maria Călinescu, care ulterior aveau să îl adopte, cu acordul mamei acestuia, Maria Vișan. Se mută la Botoșani, unde își va termina primele două clase de studii primare la Iași, apoi revine în București unde-și va definitiva studiile liceale și ulterior devenind student la Faculatea de Litere și Filozofie din capitală, aboslvind-o în 1923.

Ulterior, devine profesor de istorie, activând în câteva din liceeele importante din București, apoi decide să plece în Italia cu o bursă, la Școala română de la Roma, fondată de celebrul istoric Vasile Pârvan.

Geerge Călinescu, cele două războaie mondiale, și venirea comuniștilor

Deja ajuns 19 ani, viitorul mare critic literar va cunoaște ororile războiului, dar în iunie 1919, pe când avea 20 de ani va activa ca și custode în cadrul  Bibliotecii Facultății de Filosofie și Litere din București. La 7 ani de la acest moment, în 1929, tânărul George Călinescu va fi invitat în cadrul cenaclului lierar ținut de Eugen Lovinescu, citind pentru prima dată Sburătorul, iar trei ani mai târziu o va cunoaște pe Alice Vera, cu care avea să se căsătorească.

Monedă nouă în România de luni, 24 iunie. Este foarte valoroasă, BNR ne-a făcut o mare surpriză

Câțiva ani mai târziu, în 1936, în timp ce Europa fierbea la creșterea popularității unui aproape necunoscut, Adlof Hitler, Geoerge Călinescu devine docotor în filozofie și litere, dar la iași, nu la București, iar odată cu declanșarea Celui De-al Doilea Război Mondial, și apariția ideologiilor de stânga, Călinescu își va găsi opiniile politice în aceste mișcări comuniste, iar între anii 1946-1965 avea să devină deputat ăn Marea Adunare Națională.

Lăsând la o parte convingerile politice personale, George Călinescu rămâne în cultura română ca unul din cei mai importanți apărători ai săi, un poet de o remarcabilă elocință, și unul din cei mai importanți critici literari.

BNR a anunțat o monedă nouă în România de luni, 24 iunie

Așa cum precizam, pe 19 iunie s-au împlinit 125 de ani de la nașterea sa, iar în acest context, BNR lansează o monedă nouă în România de luni, 24 iunie, avându-l pe George Călinescu ca subiect:

„Începând cu data de 24 iunie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui George Călinescu.”, anunță BNR.

Monedă nouă în România de luni, 24 iunie. Este foarte valoroasă, BNR ne-a făcut o mare surpriză

Valorea nominală a acestei noui monede, conform comunicatului, va fi de 10 lei, pe avers fiind reprodusă clădirea Academiei Române, cu inscripția „România”, stema și valaorea nominală, iar pe revers este reprodus chipul criticului literar, însoțit de numele acestuia și anii de naștere și deces, 1899-1965. Conform BNR, se vor emite un tiraj de 5.000 de monede, din argint, iar prețul de vânzare este de 500 de lei, însoțite de câte o broșură și un certificat de autenticitate.

Parteneri
Povestea românului care a sărbătorit cu Donald Trump victoria din alegerile din SUA
Redactia.ro
Fructul care e o adevărată bombă calorică. Ne îngrașă și e echivalentul a 600 grame de carne de vită
Click.ro
Prima reacție a Chinei după realegerea lui Trump
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
Sumele amețitoare pe care le câștigă o vedetă de la noi. A stârnit furia oamenilor
EVZ.ro
Mihaela Borcea a fost cerută în căsătorie. Iubitul ei, Sorin, a organizat totul în mare secret / VIDEO
Spynews
Schimbare pentru cei cu permis Categoria B. Pot conduce noi vehicule
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
Se ÎNGHEAȚĂ PENSIILE în ROMÂNIA! Lovitură TOTALĂ pentru PENSIONARI
Mediaflux
Cum a răspuns Tzancă Uraganu, după ce Gigi Becali l-a întrebat dacă consumă substanțe interzise: ”Sunt un băiat...”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Maria Popovici a dezvăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro