Moneda de pe vremea comunismului care se vinde cu 4.000 de lei pe internet. Verifică dacă o ai prin sertare
Anii de după venirea comuniștilor, așa cum am mai scris, au însemnat schimbarea totală a status-quo-ului social și economic. Una din marile schimbări a fost și cea a emisiilor numismatice, adică schimbarea banilor. Printre monedele apărute în toată această perioadă sunt și cele din 1966, precum una din monedele care a circulat pe piață până în 1989. Așadar, astăzi vorbim de moneda de pe vremea comunismului care se vinde cu 4.000 de lei pe internet.
Una din cele mai populare monede din era comunistă
În 1966 cade în sarcina designer-ului Haralamb Ionescu să construiască o nouă monedă care, ulterior, avea să devină una din cele mai des folosite monede pe piața românească. Elementele caracterstice ale acestei monede erau stema României Socialiste, pe una din fațete, iar pe cealaltă fiind reprezentată de un peisaj industrial chimic.
Moneda avea să fie făcută din oțel placat cu nichel, iar ca dimensiune, moneda avea un diametru de 27 mm, grosimea de 1,55 mm și o greutate de 2,86 grame. Valoarea nominală a acestei monede era de 3 lei, și avea să circule până în 1989, ulterior, fiind emisă o altă monedă, cu aceeași valoare, dar cu alte elemente distinctive.
Vezi și: Bancnota de pe vremea comunismului care se vinde cu 5.000 de lei pe internet. O ai și tu pe acasă?
Care este moneda de pe vremea comunismului care se vinde cu 4.000 de lei pe internet
Dacă nu v-ați dat seama care este moneda, vă spunem noi. Este vorba de moneda de 3 lei, așa cum spuneam, emisă în 1966 și care a circulat în România timp de 23 de ani, devenind una din cele mai utilizate monede în piață. Astăzi asistăm la o nouă vânzare pe site-urile de tip OlX, iar utilizatorul în cauză cere pe această monedă suma de 4.000 de lei.
Din pozele publicate de colecționar, moneda are o evidenă uzură fizică (vezi galeria), ceea ce într-un alt mediu, al caselor de licitație, i-ar diminua valoarea reziduală de vânzare, iar licitațiile ar începe de la valori mult mai mici decât cea cerută de utilizatorul de față.
Vezi și: Câți bani câștiga Irina Margareta Nistor pentru filmele din comunism. Acum s-a aflat
Așa cum am mai spus, în general, cu cât este mai mare calitatea, cu cât este mai bună starea de conservare, cu atât este mai valoroasă moneda. Iar cea de-a treia variabilă care determină valoarea unei monede este cererea. Există monede care sunt întotdeauna la mare căutare, există monede care sunt rareori solicitate, iar apoi există monede care sunt ciclice.
În cazul nostru nu vorbim de o cerere ciclică, ci de o monedă care este inclusă în categoria monedelor rar solicitate, cu toate astea prețul este negociabil, mai spune utilizator. Dacă ai prin casă, prin sertare, moneda de pe vremea comunismului, o poți vinde și tu cu 4.000 de lei pe internet, ai toate șansele să te îmbogățești și tu, cu condiția ca moneda ta să aibe o stare mult mai bună, decât cea despre care vorbim azi. Baftă!