Momentul în care Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au făcut show de zile mari pe scenă. Cum arăta îndrăgita cântăreaţă acum 30 de ani: „El rămâne unicat” EXCLUSIV
Sofia Vicoveanca (81 de ani) și Florin Piersic (86 de ani), titanii scenei românești, se bucură de popularitate și în rândul tinerilor, care le-au promovat pe Internet un vechi videoclip, „Trilișeștii din Iaslovăț”. Amândoi erau frumoși și plini de viață. Mai nimic nu s-a schimbat, între timp. Cu modestia-i caracteristică, solista de muzică populară a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre colaborarea cu chipeșul actor. Momentul în care Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au făcut show de zile mari pe scenă.
Momentul în care Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au făcut show de zile mari pe scenă
Sofia Vicoveanca a cântat și a dansat, acum mai bine de 30 de ani, alături de șarmantul actor Florin Piersic. Videoclipul realizat atunci a devenit viral pe Internet, adunând zeci de mii de vizualizări, dar și mesaje superbe, de laudă, din partea admiratorilor de toate vârstele.
Contactată de reporterul Playtech Știri, inegalabilă solistă de muzică populară ne-a vorbit despre acea colaborare care se bucură și acum de aprecieri, trecând cu succes proba timpului:
„E o filmare mai de demult, Florin făcea toată treaba acolo. A fost și este un bărbat frumos. Eram pe vremuri, acum vreo 100 de ani, eram și eu tinerică, și Florin, ia uitați-vă, și la el, tot la fel, tinerel! Nu mai grăim din alte vremuri. Florin rămâne unicat și, gata, am încheiat povestea! Și acum arată foarte bine”.
Sofia, care a postat și pe contul ei de Facebook videoclipul în care fac o echipă de cinste, a dezvăluit și povestea acelei întâlniri, de cinci stele, cu artistul adorat de o țară întreagă:
„Florin Piersic a poposit, cândva, cu zeci de ani în urmă, în Bucovina, ca vizitator și prezentator al unei emisiuni care punea în lumină acest meleag. Eu i-am fost gazdă, în cadrul acestei emisiuni, iar, la finalul ei, am ticluit acest moment vesel. L-am postat căci vreau să vă reamintesc de duetul nostru de pe vremuri”.
Florin Piersic și Sofia Vicoveanca s-au revăzut în urmă cu patru ani, la Bacău
Cei doi mari artiști s-au revăzut, și chiar au imortalizat momentul, în urmă cu patru ani, la Bacău, în cadrul unei manifestări culturale. În dreptul fotografiei, în care se îmbrățișească cu drag, Sofia Vicoveanca a menționat, pe Facebook:
„Mai este nevoie să îl prezint? Este cineva care nu îl cunoaşte? O reîntâlnire de suflet cu Florin Piersic”.
În cadrul „Conferinței Internaționale a Bibliotecilor”, unde au fost invitați de onoare, Sofia Vicoveanca a interpretat câteva piese și a recitat versuri scrise chiar de ea, iar el a fost răsplătit cu ropote de aplauze pentru recitalul „Florin Piersic… pur și simplu”.
„Doamne, câtă diferență dintre artiștii de odinioară și cei de acum!”
Internauții le-au trimis sute de mesaje de apreciere, pe conturile sociale:
„Doi bucovineni adevărați ai României, inconfundabili. Sunteți superbi, să trăiți mulți ani fericiți!”/„Niște artiști de aur nu mai întâlnim așa ceva niciodată în viață”/„Doamne, câtă diferență dintre artiștii de odinioară și cei de acum, incomparabil, ca voci și interpretare!”/„Superb! Sunt mândru că sunt bucovinean cu așa o Doamnă a cântecului popular Sofia Vicoveanca și cu un mare actor, precum Florin Piersic, care și el la origini este bucovinean de-al nostru. Să ne trăiască mulți ani fericiți!”.
La 86 de ani, Florin Piersic revine pe scenă cu „Străini în noapte”, pe 20 februarie, la Teatrul Național
Artistul nu a renunțat, însă, la scenă. În scurta vacanță, de Sărbători, Florin Piersic a găsit răgazul să-și lanseze volumul autobiografic: „Viața este o poveste…”:
„O să înțelegeți ce m-a făcut pe mine să mă adresez dumneavoastră. Cartea mea este o întâlnire de dragoste cu dumneavoastră. Și cu asta am spus tot”.
Luna viitoare, pe 20 februarie, de la ora 20.00, maestrul teatrului și filmului românesc revine în lumina reflectoarelor, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, cu spectacolul „Străini în noapte”. Un adevărat regal, în care Florin Piersic joacă alături de Medeea Marinescu. Regizorul piesei, Radu Beligan, spunea despre actorul nepereche:
„Florin Piersic e cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Dumnezeu poporului român”.