18 feb. 2021 | 11:29

Momente înfiorătoare la o creșă din București. Infirmieră, acuzată că jignește și bate fără milă copiii. O fetiță abuzată a ajuns la psihiolog

Știri generale
Momente înfiorătoare la o creșă din București. Infirmieră, acuzată că jignește și bate fără milă copiii. O fetiță abuzată a ajuns la psihiolog
Infirmieră, acuzată că batjocoorește copii Foto ilustrativă

Violența practicată în instituțiile de învățământ a devenit sport national în țara noastră, însă psihologii avertizează asupra consecințelor ireversibile pe care aceste scene le au asupra copiilor. Un caz revoltător a fost povestit de tatăl unei fetițe agresate de infirmieră, care a avut nevoie de ajuor specializat.

Ce reacții a manifestat fetița

O infirmieră din Capitală este bănuită că batjocorește copilașii din grădinița la care este angajată. Acuzațiile vin din partea unor părinți care au observat un comportament ciudat al copilului, imediat după reînceperea activității în unitatea de învățământ. Părinții susțin, de asemenea, că fetița a venit acasă cu vânătăi pe corp, dar aceștia au crezut initial că micuța s-a lovit.

”Totul a fost ok până când a început din nou creșa. În septermbrie 2020 a început din nou să aibă un comportament ciudat, apoi ne arăta cum își bagă singură mâna în gât. Avea vânătăi dar le-am pus pe seama că sunt copii și se joacă, ca orice copil. Până când am văzut cum se comportă o infirmieră cu copilul.

Copilul acasă a început să spună unele lucruri, “nu bate, nu, nu” şi apoi repeta cuvinte obscene”,a povestit tatăl fetei pentru Antena 3.

În urma reclamației făcută de părinți, infirmiera în cauză a fost contactată, dar aceasta a negat categoric acuzațiile, susținând că nu știe despre ce este vorba.

„Nu cunosc. Nu ştiu despre ce este vorba. În al doilea rând, nu înţeleg de unde şi până unde întrebările acestea. Nu am cunoştintă de nicio acuzaţie, nu cunosc niciun părinte”, a concluzionat infirmiera.

Medic psiholog, semnal de alarmă pentru părinți

În urma cazului prezentat mai sus, psihologul Mihaela Dinu atrage atenția importanței testării psihologice a personalului didactic. În contextul în care majoritatea adulților sunt supuși unui stres continuu din cauza pandemiei de Covid-19 și a restricțiilor impuse, aceste testări periodice au o importanță majoră pentru binele tuturor.

În plus, medicul subliniază efectele devastatoare pe care un astfel de comportament îl poate avea asupra unui copil. Vă amintim că acst caz nu este singular, astfel că mai multe cadre didactice au fost surprinse în timp ce agresau copii mici sau elevi.

”Este revoltător ce se întâmplă. Din păcate nu știu cât de serios se face testarea psihologică a celor care lucrează în instituții publice care ar trebui să protejeze copilul.

Și adulții trec prin situații dificile și nu își pot gestiona furia, mânia. Efectele produse de o astfel de persoană în viața unui copil sunt ireversibile, traume pe viață” a spus Mihaela Dinu, potrivit Antena3.ro.