Momente dureroase pentru fiul Corneliei Catanga. Prin ce trece acum băiatul
Sunt momente dureroase pentru fiul regretatei artiste, Cornelia Catanga. El are un mesaj trist, la aproape două luni de la moartea mamei lui.
Momente dureroase pentru fiul Corneliei Catanga
Amintim că artista de muzică lautărească, Cornelia Catanga, a murit la data de 26 martie, fiind infectată cu noul coronavirus. Soțul, dar și fiul ei, Alexandru, nu și-au revenit după pierderea suferită, iar cei don trec acum prin clipe cumplite.
Astfel, Alexandru Pădureanu a spus că vizitează mormântul mamei lui, o dată la două zile.
„Suntem distruși sufletește. Ne este mare foc și dor de ea, plângem întruna. Nu există, la două zile, să nu mergem la cimitir. Greu! Noi stăm la sora mea, la Nicoleta. Locuim într-un apartament închiriat de ea. Deocamdată suntem bine, că sunt ei lângă noi. Nu știm ce o să fie mai târziu… Vedem”, a spus Alexandru Pădureanu, pentru Click!.
De altfel, Alexandru Pădureanu a mai afirmat că moartea mamei lui a lăsat un gol imens în suflet.
„Eu am impresia că mă duc în altă parte. Până și zilele sunt fără rost. Am impresia că s-a oprit timpul în loc. Să aveți sănătate, că e cea mai de preț. Și liniște”, a mai declarat Alexandru Pădureanu, pentru sursa citată.
Unde locuiesc Aurel Pădureanu și fiul lui
Amintim că după moartea Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu și Alexandru Pădureanu au mai primit o veste dramatică. Aceștia au fost evacuați din vila din Bragadiru în care locuiau, din cauza problemelor financiare pe care cei doi le au. Ei nu au mai putut să achite chiria și așa au fost evacuați. Momentan, Aurel Pădureanu, în vârstă de 70 de ani, și Alexandru, în vârstă de 25 de ani, s-au mutat cu chirie în cartierul Rahova din București, într-un apartament pe care l-a închiriat Nicoleta, fiica cea mare dintr-o altă căsătorie, a lui Aurel Pădureanu.
„Eu am fată de aproape 50 de ani din prima căsnicie, o cheamă Nicoleta. Stau cu Alex la ea deocamdată, ne ţine pentru că nu am mai avut bani de plătit chiria. E foarte greu. Avem lucrurile împrăştiate pe colo şi până colo, ce să facem. Asta e situaţia”, a spus și Aurel Pădureanu.
Aurel Pădureanu și Alexandru Pădureanu au suferit mult după pierderea Corneliei Catanga, confruntându-se și cu probleme financiare. Se știe că Aurel Pădureanu a cerut ajutor financiar chiar și de la Gigi Becali, solicitând adăpost pentru el și fiul lui, după ce proprietarul vilei a vândut imobilul și a cerut eliberarea lui de către cei doi.