Momente delicate în căsnicia lui Pavel Bartoș. Prin ce a trecut: ‘S-a sacrificat’
Pavel Bartoș este un soț și un tătic foarte noroscos. Acesta trăiește o poveste de dragoste superbă cu Anca, iar toată lumea îi admiră pentru modul în care și-au protejat familia și au întreținut iubirea de-a lungul anilor. Totuși, nu a fost totul doar lapte și miere, așa că aceștia au avut multe momente delicate de înfruntat.
Momentele grele din mariajul lui Pavel Bartoș. Ce s-a întâmplat între el și soția lui
Pavel Bartoș și Anca au împreună 3 fiice ce le fac fiecare zi mai frumoasă. În același timp, actorul se bucură de o carieră strălucitoare pe care a trebuit să o construiască încă de la primele apariții pentru a avea faima pe care o cunoaște astăzi. În timp ce el era preocupat cu viața profesională, soția lui a devenit liantul familiei, de aceea prezentatorul de televiziune de la PRO TV are doar cuvinte de laudă de spus la adresa partenerei sale.
„De când am realizat acest lucru, cred că este una dintre cele mai mari calități ale mele. Este liantul familiei, cea care încheagă. Datorită ei s-a dezvoltat atât de frumos familia noastră, s-au dezvoltat fetele noastre. Datorită ei am avut timp să mă dezvolt și eu frumos, profesional. Datorită ei ne bucurăm de ceea ce ni se întâmplă.
Este un om cu capul pe umeri, iar când vreunul dintre noi mai deraiază de la drumul principal, apare ea și lucrurile se rezolvă, cumva! Nici acum nu știu cum anume, dar are această uimitoare calitate de a ne ține uniți!”, a spus Pavel Bartoș pentru revista Viva!.
Dezvăluirile pe care Pavel Bartoș nu le-a mai făcut despre familia sa. Ce provocări a întâmpinat actorul
Pavel Bartoș și Anca au avut și câteva clipe delicate pe care au trebuit să le depășească în căsnicia lor. Pe când actorul juca în seriale, el lipsea foarte mult de acasă, fiind ocupat mereu cu proiectele profesionale. Pentru ca fetițele să nu sufere pentru că tatăl lor nu era mereu prezent, soția lui a intervenit și a dat tot ce era mai bun pentru a face pe toată lumea fericită, ba chiar s-a sacrifiat pentru binele familiei, după cum susține prezentatorul.
„Dacă stau să mă gândesc, mai ales în perioada în care făceam serialele, lipseam foarte mult de acasă. Plecam de dimineață, de la ora 6, ca să ajung la ora 7.30 în Buftea, la 8 să fiu gata de filmare, apoi aveam și repetiții sau spectacole la teatru. A fost o perioadă în care mă și mir cum am rezistat.
Eu mă bucuram că mi se întâmplă lucruri extraordinare în viață: angajat la Teatrul Odeon, jucam în filme alături de actori extraordinari. Anca s-a sacrificat și a ținut toată familia pe drumul cel bun. A făcut în așa fel încât fetele să nu sufere atât de mult din cauza faptului că nu eram tot timpul acasă.”, a mai spus Pavel Bartoș pentru publicația menționată mai sus.