Momente de panică pentru Radu Vâlcan și Adela Popescu. Au fost la un pas să rămână în stradă, în vacanță

de: Corina Oprea
05 07. 2023

Ne aflăm în plin sezon estival și majoritatea oamenilor și-au planificat o vacanță acum. Printre cei care au ales să plece peste hotare în concediu se numără și Radu Vâlcan și Adela Popescu. Pentru ei, însă, lucrurile nu au mers tocmai cum se așteptau, pentru că au avut parte de o experiență ciudată, din cauza căreia au fost la un punct de a rămâne pe drumuri.

Radu Vâlcan și Adela Popescu, vacanță cu peripeții

Radu Vâlcan și Adela Popescu au trei copii, dar asta nu îi împiedică să călătorească. Au o familie numeroasă, dar cu atât mai bine, pentru că distracția este și mai mare. Au ales acum să plece toți în Bali, pentru o lună, timp în care vor vizita cele mai frumoase locuri din zonă și vor trăi momente de vis.

Se pare, însă, că surprizele neplăcute nu i-au ocolit nici de data aceasta. Familia Adelei Popescu a fost la un pas de a rămâne pe stradă, după ce au uitat cheia… înăuntru. Adela Popescu a postat, pe pagina sa de Instagram, câteva filmulețe surprinse în momentul în care Radu a intrat pe geam la cazare, pentru a luat cheia pe care au lăsat-o în casă.

Întâmplarea s-a terminat, însă, cu bine, iar Radu a fost eroul serii. A reușit să pătrundă în casă și a luat cheia, așa că toată lumea și-a petrecut noaptea în pat.

Cum își educă Adela Popescu cei trei copii

Adela Popescu are trei copii, dar nu se plânge. Recunoaște că nu este deloc ușoară viața cu trei băieți, dar ne asigură că este mult mai frumoasă decât credem. Prețuiește toate momentele petrecute cu ei și se asigură că le trăiește la intensitate maximă.

Cât despre educație, Adela și Radu acționează instinctiv. Prezentatoarea spune că refuză să urmeze un anume model sau să intre pe grupurile de parenting din mediul online. Vedeta a mărturisit că, în timp ce soțul ei îi spune că este prea permisivă, ea îi reproșează că este prea dur cu cei trei băieți ai lor.

„Reacționăm destul de mult instinctiv. E adevărat că reacționăm după modelul de parenting pe care l-am avut noi în copilărie. Ne mai tragem de mânecă reciproc, ne mai spunem că am exagerat. Radu îmi reproșează că sunt foarte permisivă, iar eu îi reproșez că el este foarte rigid. Tocmai diferența asta din tre noi doi creează un soi de echilibru. Trebuie să mai treacă niște ani ca să ne dăm seama ce funcționează”, spunea vedeta pentru Viva.