Momente de maximă tensiune au avut loc la miezul nopții, după ce o mașină a rămas blocată între bariere, iar un tren de noapte care se îndrepta spre Austria nu a mai putut opri, distrugând în totalitate autovehiculul. Accidentul a avut loc pe DN 14 B, la ieşire spre Copşa Mică.
Un accident teribil a avut loc, joi seară, la ieșirea din Blaj spre Valea Lungă. Astfel că, trenul internațional de persoane Budapesta-Viena nr. 346, a lovit din plin mașina blocată între bariere, motiv pentru care, traficul pe DN 14 B a fost blocat.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, șoferul autoturismului reușind să părăsească mașina în timp util. De asemenea, pasagerii aflați în tren sunt în stare stabilă, reușind să-și continue drumul către destinația finală, după efectuarea schimbării locomotivei. Pentru a se realiza schimbul, trenul a fost deplasat în gara Blaj, iar ulterior și-a continuat traseul.
Tragedia a fost filmată de o cameră video aflată pe bordul unei mașini care aștepta la barieră, astfel s-au putut auzi semnalele sonore repetate, date de mecanic.
Potrivit IPJ Alba, vinovat de producerea acceidentului este șoferul autoturismului, în vârstă de 66 de ani, care nu s-a asigurat la efectuarea virajului peste liniile ferate și a părăsit platforma căii ferate, rămânând blocat, moment în care barierele au fost coborâte, potrivit alba24.ro. În urma evenimentului nefericit, ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Vezi imaginile surprinse după accident:
Știre în curs de actulizare…