Moment revoluţionar pentru Biserica Catolică. Papa Francisc a făcut un anunţ istoric despre căsătoriile gay, iar declaraţiile sale fac înconjurul lumii!
Papa Francisc a făcut o declaraţie neaşteptată în cadrul documentarului “Francesco” realizat de regizorul Evgeny Afineevsky şi prezentat la Roma. Suveranul Pontif a anunţat că susţine parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex, lucru care se află în opoziţie cu poziţia Vaticanului, dar şi cu cea a predecesorilor săi. De asemenea, acesta a declarat că homosexualii ar trebui protejaţi prin legi.
“Persoanele homosexuale au dreptul de a se afla într-o familie. Ele sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la familie. Nimeni nu ar trebui exclus sau făcut nefericit din cauza asta. Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile. În felul acesta sunt acoperiți legal. Am susținut acest lucru”, a spus Papa, conform Reuteurs.
Este însă vorba despre declaraţii neoficiale, dat fiind că nu au fost făcute “ex cathedra”, însă Austen Ivereigh, biograful Suveranului, a precizat că aceste declaraţii reprezintă unul dintre cele mai clare limbaje folosite de Papa Francisc de la alegerea sa care a avut loc în urmă cu şapte ani.
Comentariul Papei legat de căsătoriile gay a apărut într-un segment al filmului despre Andrea Rubera, un bărbat homosexual. Acesta a înfiat trei copii împreună cu partenerul său. Bărbatul povestește că a mers în timpul unei liturghii ținute de Papă la Vatican și i-a înmânat o scrisoare în care îi explică situația sa și că dorește să își educe copiii în credința catolică.
Pe de altă parte, însă se teme de cum va fi primit în parohia locală. La câteva zile, însuşi Papa l-a sunat spunându-i că este profund emoţionat de cuvintele sale. Mai mult, îl sfătuieşte să îşi prezinte copiii parohiei, dar să fie conştient că va exista o opoziţie din partea celorlalţi.
Pentru Biserica Romano-Catolică homosexualitatea este un păcat imens şi interzice persoanelor gay şi chiar a celor care susţin această “cultură” sa facă parte din instituţie. În 2005 a început pregătirea “legilor” în această privinţă.
“Se poate că atunci să nu îşi arate tendinţele, dar apoi pot ieşi la iveală. În viaţa de preot, nu este loc pentru acest tip de afecţiune. Drept urmare, biserica recomandă ca oamenii cu astfel de tendinţe să nu fie acceptaţi”, a spus chiar Papa Francisc, în 2016.