Moise Guran împlinește pe 8 iulie 48 de ani. S-a născut în anul 1974 în Drobeta-Turnu Severin și este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști români pe teme economice.
Moise Guran s-a născut pe 8 iulie 1974 în Drobeta-Turnu Severin. A absolvit cursurile Facultății de Drept, la Universitatea din București. Nu s-a oprit aici și a continuat pregătirea profesională, urmând cursurile școlii BBC de Televiziune, la fel ca Alessandra Stoicescu.
Primul său loc de muncă ca și reporter a fost la Tineretul Liber, în anul 1994. În același an a ajuns reporter la Evenimentul Zilei, acolo unde și-a continuat cariera până în anul 1997.
Între 1997 și 1998 a fost redactor la Academia Cațavencu, apoi redactor economic la „Informația Bucureștiului” timp de un an, între anii 1998 și 1999. Începând din anul 1999 a început să lucreze în televiziune. Mai întâi a fost reporter și corespondent economic la postul TV Antena 1.
Apoi, din anul 2005, a realizat emisiunea Biz Bizar care a fost difuzată la postul TV Antena 3. De aici a decis să urmeze un alt drum, așa că a demisionat pe data de 1 octombrie 2010.
Începând cu 18 octombrie 2010, Moise Guran a început să prezinte emisiunea Ora de business, difuzată pe postul de televiziune TVR2. Doi ani mai târziu, pe 22 octombrie 2012, s-a mutat pe TVR 1.
Din data de 14 septembrie 2015, jurnalistul a mutat emisiunea Biziday pe Digi24. Cu toate acestea, a fost difuzată pe post mai puțin de un an. De asemenea, a prezentat și realizat emisiunea România în direct la postul de radio Europa FM până în ianuarie 2020.
Moise Guran este căsătorit cu Claudia Daniela Guran de mai mulți ani. Cei doi preferă să aibă o viață privată, departe de ochii sau urechilor tabloidelor, motiv pentru care nu există nici măcar o poză cu cea cu care a ales să-și petreacă tot restul vieții.
Claudia deține o afacere, de activități de servicii suport pentru întreprinderi, fiind asociată cu un prieten de familie. Unul dintre puținele lucruri pe care lumea îl știe despre viața lui este faptul că se consideră agnostic, adică este de părere că este imposibil de aflat dacă există Dumnezeu sau zei.
La începutul anului 2020, Moise Guran a anunțat că renunță la cariera de jurnalist și intră în politică. Acesta s-a ocupat de coordonarea campaniilor electorale pentru Alianța USR-PLUS.
„Vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară”, a anunțat Moise Guran, la Europa FM.
Decizia jurnalistului de a renunța la această carieră și a începe una nouă în politică a venit după mai multe discuții cu liderii Alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș. Atunci, anunțul despre intrarea în politică a fost făcut în direct la postul radio, acolo unde Moise Guran a realizat emisiunea „Românii în direct”.
„Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei. Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate”, a declarat Guran, la Europa FM.
Cu toate acestea, Moise Guran nu a mai intrat în politică, în cele din urmă. Motivele le-a explicat pe blogul său, în decembrie 2020.
„Ce am găsit în USR nu mi-a plăcut. Chiar dacă unele lucruri erau vizibile din afară, dinăuntru erau mai rele. USR nu mai era în realitate un partid nou. Se învechise, căpătând, fără să fi ajuns la putere, o sumă de năravuri specifice partidelor vechi”, a precizat acesta.
Citește și: Moise Guran revine în atenția publicului. Unde va avea emisiune, de fapt