Modelul polonez cu care a ieșit Alex Bodi, explozie de sinceritate. De ce s-au despărțit cei doi, de fapt
Justyna Gradek a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre relația pe care a avut-o cu Alex Bodi. Frumoasa poloneză care s-a iubit cu designerul Philipp Plein a mărturisit de ce legătura de dragoste pe care a avut-o cu afaceristul român s-a consumat mult prea repede.
Ce s-a întâmplat între Justyna Gradek și Alex Bodi, de fapt
Alex Bodi era surprins pe litoral alături de o femeie superbă, dotată cu forme voluptoase, picioare lungi și abdomen perfect tonifiat. Cei doi păreau extrem de fericiți împreună, însă despărțirea a venit la scurt timp după escapada la mare, în doar câteva săptămâni.
Cei doi au preferat să nu discute despre despărțirea furtunoasă până acum, așa că mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat între ei. Modelul polonez s-a decis să dea cărțile pe față și să vorbească despre ce a trăit alături de Alex Bodi. Vedeta din Polonia a mărturisit că despărțirea s-a produs din cauza ei.
Mai exact, într-un interviu pentru presa din Polonia, Justyna Gradek a explicat că i-a ascuns lui Alex Bodi faptul că era măritată cu luptătorul Karol Miskiewicz. Milionarul român a aflat despre căsnicia modelului polonez din știrile scrise de jurnaliștii din România, astfel că s-a enervat teribil.
De ce s-a despărțit Alex Bodi de modelul polonez
Alex Bodi a vrut să afle mai multe detalii despre căsnicia Justynei după ce a citit presa din România, așa că aceasta a spus tot adevărul. Vedeta din Polonia era separată de soțul ei în momentul în care a început o relație cu milionarul român. Totuși, el nu a putut să treacă peste faptul că a fost mințit.
„Nu a ieșit această relație și asta s-a întâmplat doar din cauza mea. Din păcate, nu am prea spus adevărul despre relația mea și m-am gândit că voi scăpa cu asta.
Alex este un tip dur și cu principii. Ne-am despărțit la inițiativa lui.”, a transmis Justyna Gradek, potrivit WOWbiz.
Justyna Gradek, despre relația cu soțul ei
Justyna a înflorit după relația cu Alex Bodi, primind tot mai multă atenție din partea presei din Polonia. Aceasta s-a reapucat de studii, și-a cumpărat o casă și a pus pe picioare o afacere în domeniul frumuseții. Cât despre viața amoroasă, ea se înțelege din ce în ce mai bine cu soțul ei.
„Avem o relație bună. Trăim separat, momentan suntem împăcați. Nu știu ce se va întâmpla în continuare. Este foarte complicat, dar ne susținem și ne putem baza unul pe altul.
Situația cu trădarea a fost lămurită, nu a fost nici o trădare iar fata respectivă a confirmat-o. Nimeni nu știe însă care a fost adevărul.”, a mai zis modelul polonez.