Un bărbat a murit în cursul zilei de duminică, după ce a folosit un băț metalic în apropierea căii ferate pentru a scutura un nuc. Din primele informații, se pare că s-ar fi produs un arc electric. Bărbatul avea 84 de ani și era din județul Alba.
Bărbatul în vârstă de 84 de ani, din Vinerea, județul Alba, a murit electrocutat în timp ce încerca să scuture un nuc cu un băț metalic, fiind foarte aproape de firele de electricitate ale căii ferate. Potrivit Poliției Alba, bătrânul locuia în apropierea căii ferate.
Bărbatul a folosit un băț metalic pentru a scutura nucul, însă, la un moment dat, s-ar fi produs un arc electric între acesta și firele de electricitate aferente căii ferate. Din păcate, acesta a murit electrocutat. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
”Un bărbat de 84 de ani, din Vinerea, a decedat, în zona căii ferate care trece prin apropierea locuinţei sale. Din primele cercetări a rezultat că bărbatul a folosit un băţ metalic pentru a scutura un nuc, însă, la un moment dat, s-ar fi produs un arc electric între acesta şi firele de electricitate aferente căii ferate”, a transmis, luni, IPJ Alba.
În cursul zilei de duminică, în jurul orei 03:00, un incendiu a izbucnit în una dintre camerele unui hotel din Focșani. Echipele de intervenție au găsit trupul fără viață a unui bărbat. Cei care au anunțat izbucnirea incendiului au fost angajații hotelului, conform IPJ Vrancea.
Aceștia au sunat la 112, spunând că un fum dens iese din una dintre camere. După ce pompierii au stins focul, au găsit în camera afectată cadavrul unei persoane. Se pare că trupul neînsuflețit aparținea unu bărbat de 51 de ani, au descoperit polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea.
În camera în care a fost găsit bărbatul nu se mai afla altă persoană. De asemenea, ușa era încuiată pe interior, a precizat IPJ Vrancea. Cel mai probabil, cauza producerii incendiului este fumatul în timpul somnului.
„Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, un apel primit la numărul unic de urgență 112, anunța producerea unui incendiu într-o cameră, situată la etajul 4 al unui hotel din municipiul Focșani. La fața locului s-au deplasat 5 echipaje cu 2 autospeciale de stingere, modulul SMURD (autospecială de descarcerare + ambulanța SMURD) și 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Ajunși la locul intervenției, pompierii militari, concomitent cu operațiunile de localizare a incendiului, au evacuat 3 persoane, alte 15 autoevacuându-se înaintea sosirii pompierilor. După stingerea incendiului, în camera respectivă, a fost identificată o persoană de sex masculin în vârstă de 51 ani, care, din nefericire, era decedată. Cauza probabilă a producerii incendiului este fumatul în timpul somnului”, relatează ISU Vrancea.