14 aug. 2021 | 18:39

Mirela Vaida, din nou în lacrimi. Ce veste sfâșietoare a zguduit-o din temelii

Emisiuni TV
Mirela Vaida, din nou în lacrimi. Ce veste sfâșietoare a zguduit-o din temelii
Drama gemenilor dela Ploiești și inconștiența unei mame

Zilele acestea subiectul principal la „Acces Direct” a fost drama celor doi gemeni decedați. Moderatoarea emisiunii, MIrela Vaida, nu s-a mai putut abține, și a izbugnit în lacrimi. În același timp, Mirela Vaida a criticat-o dur pe mama celor doi, în cadrul emisiunii. În urma informațiilor furnizate de apropiații mamei celor doi, au ieșit la iveală multe lucruri în neregulă.

Drama gemenilor de la Ploiești și inconștiența unei mame

Pe 13 august Ploieștiul a amuțit. Doi gemeni de 2-3 ani au căzut de la balconului unui bloc de zece etaj din oraș Deși preluați imediat de ambulanță, medicii nu mai putut face nimic pentru cei doi copilași.

Decesul a fost pronunțat imediat după ce ambulanțele au ajuns cu cei doi la Urgență. Drama a uluit și revoltat, în aceeași măsură, pe toată lumea, iar subiectul a fost dezbătut pe larg în cadrul emisiunii „Acces Direct”, de la Antena 1.

Mirela Vaida, moderatoarea emisiunii, mamă fiind, nu a mai reușit să-și stăpânească lacrimile. Informațiile ulterioare au scos la iveală de fapt ce făcea mama celor doi copilași, în timp ce aceștia nesupravechiați își găseau sfârșitul tragic.

Conform apropiaților, femeia făcea LIVE-uri pe Facebook, neinteresând- o ce se întâmplă cu micuții. Mirela Vaida a avut o intervenție dură la adresa mamei inconștiente, în timpul emisiunii declarând:

„Ne rugăm de stat să nu ne ia copiii, că lor le e cel mai bine lângă mama lor, că numai mama poate să îi iubească și să îi îngrijească, că din puținul ei își rupe de la gură și le pune pe masă.

Și iată că sunt situații în care mai bine îi lua statul și creșteau copiii ăștia fără mamă, dar rămâneau întregi, nu mureau astăzi.”

Mirela Vaida a izbgnit în lacrimi. Moderatorea a avut și o cădere nervoasă

Nu ar fi prima dramă relatată și dezbătută în cadrul emisiunii pe care o moderează Mirela Vaida. Dar aici era vorba de doi copii nevinovați, care și-au găsit sfârșitul în mod tragic.

Mama celor doi, după cum au relatat cei apropiați, era pe Facebook la momentul producerii tragediei din Ploiești. În timpul dezbaterilor, Mirela Vaida nu s-a mai putut abține, izbugnind în lacrimi.

Mai mult de-atât a existat un moment în care Mirela Vaida a avut și o cădere nervoasă în timpul dialogului cu bunica celor doi gemeni decedați. Vădit emoționată și nestăpânindu-și lacrimile Mirela Vaida a mai avut o intervenție dură:

„Este strigător la cer, este dureros. Am copil de vârsta lor, și de câte ori văd această știre, îmi imaginez copilul meu mort acolo, căzut de la etajul 10. Este revoltător! Mama nu avea altă treabă, stădea pe telefon, pe Facebook, asculta manele. Ea nu avea altă treabă, nu făcea mâncare, nu dădea cu aspiratorul, nu îi făcea băiță ăluia mai mare, nu făcea teme, nu făcea nimic.

Stătea în pat și i-a venit Poliția la ușă să îi spună „Doamnă, ți-au murit copiii, au căzut de la balcon”. Este de nedescris”, a spus, printre lacrimi, Mirela Vaida.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
RECALCULAREA PENSIILOR NU este POSIBILĂ! JUDECĂTORII au DECIS pentru acești ROMÂNI
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată noul iubit al Ceraselei de la Insula Iubirii. Primele declarații despre bărbatul care l-a înlocuit pe Rareș
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro