12 aug. 2021 | 10:48

Tragedie în Ploiești. Doi copii au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Mama lor făcea live pe Facebook

News
Tragedie în Ploiești. Doi copii au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Mama lor făcea live pe Facebook
Tragedie în Ploiești. Doi copii au căzut de la etajul 10 al unui bloc

Doi copii de 2-3 ani sunt în stare critică după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești. Tragedia a avut loc miercuri seară. La fața locului a ajuns o ambulanță SAJ, o autospecială de stingere, o descarcerare și două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă.

Micuții erau inconștienți în momentul în care au ajuns medicii

Gemenii au fost preluați de către ambulanțe și transportați la spital de urgență. Ulterior, din păcate, a fost declarat decesul celor doi copii. Aceștia erau gemeni, un băiat și o fată de doi ani. În momentul producerii tragediei, mama lor făcea curat, însă în altă cameră.

Cei doi copii au căzut pe trotuar. Din păcate, impactul cu asfaltul a fost mortal, în ciuda manevrelor de resuscitare începute de către medici. Părinții celor doi sunt acum în stare de șoc. Potrivit celor de la ISU Prahova, tragedia s-a întâmplat în jurul orei 20:30, miercuri seară.

Micuții s-ar fi urcat pe o masă amplasată în dreptul geamului, s-au aplecat și au căzut de la etajul 10. De asemenea, o femeie de la un magazin de lângă bloc a spus că toată ziua a văzut obiecte aruncându-se pe geam, semn că gemenii au stat mai mult timp la geam.

În tot acest timp, mama lor făcea live pe Facebook. În imagini se aud sirenele ambulanțelor, însă ea nu are nicio reacție. Live-ul se oprește în momentul în care cineva bate cu putere la ușa apartamentului. Femeia a fost dusă la spital, deoarece era în stare de șoc. Acum, este internată la Psihiatrie.

Gemeni morți de foame și de frig

Curtea de Apel Bacău este așteptată să se pronunțe sentința finală în cazul unor părinți după ce, doi dintre copiii lor, gemeni, au murit de frig și de foame. Aceștia aveau doar trei luni. Tot în același dosar, bărbatul este acuzat că și-a abuzat una dintre fiice.

Ancheta în acest caz a fost deschisă la începutul anului 2019. Atunci, o femeie din comuna Agas a sesizat că un bebeluș de trei luni, crescut într-o casă din vecinătate, a decedat după ce a trăit în condiții inumane. Fratele geamăn al bebelușului a fost dus și el la spital de urgență, însă a murit trei ore mai târziu.

În urma necropsiei, s-a descoperit că gemenii erau subnutriți și avea anemie carențială. Cei doi trăiau într-o cameră în care era aprins focul într-o sobă de teracotă, însă în cameră era foarte frig, focul fiind făcut de puțin timp, în condițiile în care afară erau temperaturi negative.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Filmul celei mai mari conspirații mondiale, concepută de un fost soldat voluntar
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro