Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal (FRF) a decis să îl propună pe Mirel Rădoi pentru postul de selecționer al echipei naționale. Propunerea va fi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul ședinței de marți, 26 noiembrie. Decizia vine după ce Cosmin Contra a plecat de pe banca tehnică, iar Gică Hagi și Dan Petrescu au fost evitați.
Echipa națională a României va avea în scurt timp un nou antrenor. În ultima perioadă au fost vehiculate numele lui Dan Petrescu, Gică Hagi și Ladislau Boloni, însă oficialii din FRF s-au orientat către Mirel Rădoi, care a dus naționala U21 până în semifinalele Campionatului European 2019.
„Nu voi veni nici dacă pleacă Contra”, a declarat Mirel Rădoi după turneul organizat în Italia, iar declarația a fost reluată de mai multe ori pe parcursul acestui an. Oficialii din FRF au insistat după meciul pierdut de România pe teren în fața Suediei, iar după meciul tineretului în Irlanda de Nord, Rădoi pare că s-a răzgândit și este dispus să accepte provocarea, mai ales că dacă va trece de barajul pentru Euro 2020 va avea ocazia să antreneze naționala la un turneu important.
Comisia Tehnică a FRF l-a propus pe Mirel Rădoi pentru banca tehnică a echipei naționale, iar propunerea va fi dezbătutuă în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul ședinței de marți, 26 noiembrie.
„Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani!
În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reușind să câștige 9 dintre ele și să bifeze trei remize”, informează FRF.