Mirel Rădoi, în lacrimi. Ce a pățit în vestiar antrenorul care pleacă de la naționala României
Mirel Rădoi nu s-a mai putut abține în momentul în care a aflat că România a ratat calificarea la barajul pentru Cupa Mondială din 2022, după ce Macedonia de Nord a câștigat partida cu Islanda, deși naționala din țară a ieșit victorioasă în confruntarea cu Liechtenstein.
Mirel Rădoi nu și-a putut abține lacrimile. De ce a plâns în vestiar
Mirel Rădoi vrea să plece de la naționala României, considerând că această campanie este un eșec personal. Selecționerul a participat la o conferință de presă, iar, în timp ce discuta cu jurnaliștii, pe fundal s-a auzit melodia ‘Time to say goodbye’, interpretată de Andrea Bocelli și Sarah Brightman.
Acesta a mărturisit că a fost năpădit de emoții în vestiar, ținând cont că a fost foarte greu să le spună adio jucătorilor. Mirel Rădoi a explicat că nu se vede întorcându-se la naționala României în viitorul apropiat, chiar dacă, momentan, nu are vreun plan pentru cariera lui.
„Nu ştiu ce voi face mai departe în carieră, nu m-am gândit. Îmi era uşor să le spun şi jucătorilor că am semnat cu altă echipă, scăpam şi de câteva lacrimi date în vestiar… nu ei, ci eu… şi mergeam acasă liniştit.
Şi bărbaţii mai plâng câteodată. Nu am mai plâns de acum şase ani, de când a născut soţia mea. Şi atunci nu am fost prezent pentru că eram tot în cantonament, la FCSB.
Nu mă văd întorcându-mă la naţională prea curând. Ca să te poţi întoarce la echipa naţională trebuie să treacă câţiva ani, trebuie să vină altă generaţie, pentru că altfel chiar nu văd rostul. Deci pot să spun că m-aş vedea, dar nu prea curând.
Şi pentru asta la echipele de club trebuie să realizezi ceva măreţ ca să poţi să vii la naţională. Adică o ocupă, un campionat, o competiţie europeană.”, a spus Mirel Rădoi, potrivit digisport.ro.
Mirel Rădoi: „Nu există o demisie”
Mirel Rădoi a transmis, după victoria din Liechtenstein, că naționala României a reușit să facă foarte multe lucruri pozitive, însă nu s-a clasat pe al doilea loc, astfel că a luat decizia să nu prelungească acordul care se termină la finalul acestei luni.
„Este un eşec această campanie pentru mine, că nu am reuşit să terminăm pe locul 2. Este ultima conferinţă de presă ca selecţioner. E normală decizia, dacă nu am reuşit să mă clasez pe primele două locuri.
Nu există o demisie, contractul se termină la finalul acestei luni. Am luat decizia de a nu mai continua.”, a declarat Mirel Rădoi în timpul unei conferințe de presă.