Mirel Rădoi, declaraţie cu subînţeles despre demisia de la echipa naţională: „Tragem linie şi probabil că lumea va fi mai fericită”
Naţionala României a pierdut a treia partidă consecutivă, în faţa Austriei, scor 0-1, după eşecurile cu Islanda şi Norvegia. În mare pericol să retrogradeze în Liga C, Mirel Rădoi ar putea fi demis după meciurile din noiembrie. Selecţionerul a comentat ironic posibilitatea: „Poate toată lumea o să fie mai fericită luna viitoare„. Apoi şi-a schimbat tonul şi a spus că poate oamenii vor fi fericiţi de victorii în partidele cu Norvegia şi Irlanda de Nord.
Mirel Rădoi dă de înţeles că ar putea să plece de la naţională după meciurile din noiembrie, cu Irlanda de Nord şi Norvegia
„A venit şi a treia înfrângere, ceea ce nu ne doream. Mental am arătat puţin mai bine decât în Islanda. Şi mult mai bine decât în Norvegia. Am avut ceva situaţii, apoi Austria a echilibrat după ce a schimbat sistemul. A avut câteva ocazii până ne-am reglat. Avem probleme în ultimii 30 de metri. Nu avem o dinamică bună, lucrăm la acest aspect. Decizia finală, finalizarea, pasul, au fost întârziate.
Iar orice secundă de întârziere dă şansa fundaşilor să se replieze. Nu eram favoriţi în această grupă. După coeficient eram pe locul 4. Va trebui să ne luăm revanşa şi cu Norvegia şi cu Irlanda de Nord. Să apelăm la orgoliul nostru. Nu cred că putem vorbi de reconfirmare în acest moment. Dacă nu va exista un progres peste o lună, vom trage linie şi vom vedea. Poate că luna viitoare lumea va fi mai fericită. Adică vom câştiga cele două partide”, a declarat Mirel Rădoi la ProTV.
Mirel Rădoi a avut un conflict cu Ianis Hagi după partida cu Norvegia, de la Oslo. Jucătorul lui Glasgow Rangers a reproşat tactica selecţionerului în partida cu Norvegia. Gheorghe Hagi l-a taxat şi el pe Rădoi pentru alegerile din meciul pierdut categoric, 0-4. La rândul său, selecţionerul i-a amintit lui Hagi jr. că a fost cel mai slab de pe teren în Norvegia.