Mirel Rădoi a avut până acum două acțiuni la echipa națională, cu rezultate diametral opuse. La debutul său echipa s-a mișcat foarte bine și a primit foarte multe aprecieri. A fost o remiză cu ghinion în fața Irlandei de Nord și o victorie entuziasmantă în Austria. Au urmat apoi șase zile foarte grele, în a doua acțiune ca selecționer. A pierdut trei meciuri la rând, cu Islanda, Norvegia și Austria. Prima dintre ele a reprezentat și pierderea ultimei șanse de a mai juca la Euro 2020 (competiție care și-a păstrat denumirea oficială, deși a fost mutată în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus).
La finalul ultimei partide din acea serie, cu Austria, scor 0-1, Mirel Rădoi a dat o declarație bizară. Prin care dădea de înțeles că viitorul său la echipa națională s-ar putea încheia mai repede decât era programat. Selecționerul a sugerat că ar fi tentat să își dea demisia în noiembrie, după ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.
„După meciurile din noiembrie ne așezăm la masă, vedem care sunt gândurile conducerii, gândurile mele, dacă putem continua sau nu! Nu vreau să stau pe acest scaun doar pentru că mă numesc selecționerul României. După ultimele meciuri vom vedea care sunt progresele, dacă au existat. Dacă nu, va trebui să ne gândim la altcineva”, spunea Rădoi după înfrângerea cu Austria.
Conform informațiilor GSP, Mirel Rădoi și-a reconsiderat poziția și va continua și în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. Indiferent de rezultatele din luna noiembrie. Surse din cadrul federației ar fi precizat că acele declarații au fost date la cald, dar că nu se pune problema unei înlocuiri. Mai ales că Rădoi are parte în continuare de sprijinul lui Răzvan Burleanu.
„Era încă afectat de ce s-a întâmplat, mai ales de evoluția echipei în aceste trei eșecuri, dar e decis să nu renunțe și vrea să își ducă până la capăt mandatul, adică până la finalul preliminariilor Mondialului din Qatar. Acele declarații controversate, mai ales cele de după meciul cu Austria, au fost date la supărare, la cald”, au explicat sursele GSP.