01 iul. 2020 | 11:51

Mirel Rădoi a anunțat în ce dată va pleca de la echipa națională, deși nu a aputat încă să debuteze ca selecționer

Sport
Mirel Rădoi a anunțat în ce dată va pleca de la echipa națională, deși nu a aputat încă să debuteze ca selecționer
Mirel Rădoi a fost prezentat ca selecționer al României în noiembrie 2019, dar nu a apucat să debuteze

Mirel Rădoi are deja șapte luni de când este selecționerul României, dar nu a apucat să debuteze într-un meci oficial. Partidele echipei naționale au fost amânate din cauza pandemiei, astfel că Rădoi a fost nevoit să mai aștepte pentru primul său meci. Situația devine cu atât mai ciudată după ultima declarație dată de omul care a condus magistral naționala de tineret la Campionatul European din vara trecută. Rădoi a explicat că le-a transmis deja oficialilor FRF data la care va renunța la funcția pe care o ocupă în acest moment.

Mirel Rădoi a anunțat în ce dată va pleca de la echipa națională! Își va face debutul abia în septembrie

„După expirarea actualului contract, vreau să preiau o echipă de club. Am anunțat conducerea FRF că ultima prezență va fi la Campionatul Mondial din 2022. Ei trebuie să înceapă cu ceva timp înainte deja să caute și să gândească ce urmează pentru națională din acel moment”, a declarat Mirel Rădoi pentru Gazeta Sporturilor.

Mirel Rădoi a preluat echipa națională a României în noiembrie 2019 și încasează un salariu de 240.000 de euro pe an. Este o adevărată economie pentru FRF, care a fost nevoită să cheltuie mult mai mult pentru salariile selecționerilor din ultimii ani. Cristoph Daum avea un salariu stagional de 500.000 de euro, în vreme ce Cosmin Contra încasa 390.000 de euro.

Spania – România 5-0 a fost ultimul meci jucat de „tricolori”. Cosmin Contra și-a dat demisia după acest joc

Primul meci oficial pentru Mirel Rădoi va fi pe 4 septembrie, în Liga Națiunilor UEFA, contra Irlandei de Nord, pe propriul teren. Trei zile mai târziu, „tricolorii” vor juca în Austria, în cadrul aceleiași competiții. Apoi, în luna octombrie, România va juca barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2021, iar primul adversar este Islanda, în deplasare. Dacă va trece de nordici, România va juca tot în deplasare, contra învingătoarei dintre Bulgaria și Ungaria, meci care ar urma să fie decisiv pentru accederea la turneul final.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în ianuarie 2025. Unde poți să câștigi cei mai mulți bani
Click.ro
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Iarna cuprinde toată România. Vine vremuri complicate
EVZ.ro
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews
Noua taxă obligatorie în România din 1 ianuarie. S-a dat ordin de la Guvern
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Mediaflux
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro