Mircea Radu și-a schimbat declarația de avere. Ce a trecut acum, după ce a fost prins
Mircea Radu și-a schimbat declarația de avere, după ce a fost prins că a trecut o sumă mult mai mică decât cea inițială. Mircea Radu, care este șef al comunicării în TVR și consilier al PDG-ului Doina Gradea, și-a declarat veniturile doar pe jumătate. Mircea Radu a câștigat aproape dublu față de suma trecută inițial în declarația de avere, mai exact 13.000 de euro.
Mircea Radu a mințit în declarația de avere. Se cere anchetarea lui de către ANI și DNA
Mircea Radu și-a modificat declarația de avere, în calitate de șef al comunicării TVR și consilier al PDG-ului Doinea Gradea, declarând o sumă mult mai mică încasată dintr-o emisiune.
Astfel, potrivit documentului publicat pentru a doua oară pe site-ul TVR-ului, prezentatorul scris suma de 23000 de euro și nu 13000, atât cât trecuse inițial. Mircea Radu şi-a modificat declaraţia de avere depusă în luna iulie.
Cine a sesizat probleme din declarația de avere
Problemele din declarația de avere au fost sesizate de Sindicatul MediaSind, după o ședința a Consiliului de Administrație.
Șefa TVR a recunoscut că prezentatorul TV a primit mai mulți bani pentru cele opt ediții ale emisiunii Down The Road, decât sumele scrise de omul de televiziune în declarația de avere.
Șefa TVR nu a vrut să ofere lămuriri despre cazul lui Mircea Radu
În acea ședință, mai mulţi membri din Consiliul de Adminsitraţie ar fi cerut lămuriri şefei TVR despre felul în care a primit Mirea Radu acei bani. Doina Gradea, șefa TVR, ar fi spus, după cum susțin sindicaliștii, astfel: ”Pentru că așa a dorit managementul”.
Declarația depusă de Mircea Radu pe site-ul TVR include doar veniturile de anul trecut, pentru emisiunea Down the road. Acum câteva săptămâni, sindicatul MediaSind a cerut ANI și DNA să investigheze aceste „inadvertențe flagrante” din declarația de avere a lui Mircea Radu.
MediaSind cere demisia lui Mircea Radu
În prezent, sindicaliștii MediaSind cer demiterea urgentă a omului de televioziune Mircea Radu „din toate funcțiile deținute în TVR” și mai solicită „comisiilor de specialitate ale Parlamentului demararea unei anchete privind condițiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreționare din bani publici”.
„Este revoltător faptul că administrația Gradea atribuie contracte, din bani publici, de cele mai multe ori pe sume consistente, unor realizatori externi, în timp ce peste 80 la sută din profesioniștii din TVR sunt plătiți la minimul grilei de salarizare”, mai spun sindicaliștii MediaSind.
Mircea Radu, căsătorie fericită cu Raluca Olaru
Mircea Radu, 51 de ani, este căsătorit cu medicul oncolog Raluca Olaru, 32 de ani. Cei doi și-au unit destinele în anul 2013, iar omul de televiziune recunoaște că, de la bun început, a fost fascinat de ochii soției lui.
Mircea Radu are doi copii, un fiu și o fiică, Tudor și Clara, în vârstă de 5 ani și jumătate și, respectiv, 3 ani.
Cum este Mircea Radu în rolul de tată
„Am o relație bună cu cei doi copii ai mei. E o relație bazată pe multă dragoste, copiii sunt singurii care nu înșală la capitolul ăsta. Ce le dai asta primești. N-aș zice că e greu sau ușor să fii un tată bun, ci doar că e altceva decât ți-ai imaginat.
Iar atunci când sarcinile se împart între cei doi, mamă-tată, din motive că bunicii toți sunt prea departe, acest job devine și mai solicitant dar na, asta e”, spunea Mircea Radu.