Mircea Lucescu, operat de urgență în Ucraina. Ce a pățit antrenorul român și cum se simte

de: Gabriel Peneș
05 08. 2021

Mircea Lucescu, operat de urgență în Ucraina. Tehnicianul de 76 de ani nu a fost prezent pe banca tehnică a celor de la Dinamo Kiev în prima etapă de campionat. Inițial, motivul absenței a fost explicat printr-o răceală cauzată de aparatele de aer condiționat. Acum, s-a aflat adevărata problemă de sănătate care l-a dus pe antrenorul român pe mâna chirurgilor.

Mircea Lucescu, operat de urgență în Ucraina

Mircea Lucescu, operat de urgență în Ucraina. Tehnicianul român a făcut minuni la gruparea patronată de Igor Surkis. A făcut dubla în sezonul trecut, câștigând atât campionatul, cât și Cupa din țara vecină. Pentru performanțele sale, Lucescu a primit un bonus de 1 milion de euro. Mai mult, patronul i-a mai dat încă 5 milioane de euro pentru a-i răsplăti, conform dorinței sale, pe jucători și colaboratori.

În mod neașteptat, Mircea Lucescu a lipsit de la prima partidă a echipei sale în noua ediție de campionat. El nu s-a aflat pe banca tehnică a echipei la meciul cu Veres, câștigat de kieveni cu 4-0. Cum toată lumea s-a mirat de absența tehnicianului român, secundul acestuia, Emil Caras, a explicat că Il Luce a răcit și a făcut febră. Cauza problemei de sănătate ar fi fost expunerea prelungită la aparatele de aer condiționat, Ucraina fiind și ea confruntată cu un val de caniculă.

Ce a pățit antrenorul român și cum se simte

Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţionează în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva. Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper”, a declarat Emil Caras în fața presei din Ucraina, la sfârșitul partidei contra celor de la Veres.

La scurtă vreme, s-a aflat că Il Luce a fost supus, de fapt, unei intervenții chirurgicale. Dar oficialii echipei din Kiev n-au precizat motivul intervenției. Conform ziare.com, ar fi fost vorba de de o problemă medicală minoră. A fost nevoie de îndepărtarea unui chist provenit de la un fir de păr. Interventia chirurgicală a durat în jur de 8 minute și a decurs făra probleme. Mircea Lucescu este acum bine, în afara oricărui pericol.

Medicii din Kiev și-au dat acceptul să stea pe bancă la urmatorul meci, din campionat, ce va avea loc duminică, 8 august, la Zorya. Mircea Lucescu a mai suferit o intervenție chirurgicală în 2009, pe când era la Sahtior Donețk. El a fost operat la inimă pentru punerea unui stent tot de o echipă de medici din Kiev.