Mircea Geoană, anunț categoric despre războiul Rusia – Ucraina. Ce a transmis secretarul NATO

de: Ștefan R. Apostol
14 04. 2023

Încă din 24 februarie 2022, NATO condamnă în termenii cei mai fermi războiul brutal și neprovocat de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care „subminează grav securitatea și stabilitatea internațională și reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional”. Dar, cu toate astea, se pune o întrebare extrem de importantă, dacă va intra în mod direct NATO în conflict. Pe această temă, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a făcut un anunț categoric despre războiul Rusia – Ucraina.

Tensiunile dintre NATO și Rusia s-au accentuat

Fostul consilier al președintelui rus Vladimir Putin spune că livrările de arme ale NATO ar putea duce la represalii militare împotriva națiunilor care le furnizează, iar aceste declarații au escaldat și mai mult tensiunile, deja existente, dintre Alianța Nord-Atlantică și Vladimir Putin.

Vezi și: Un nou conflict între Rusia și SUA după interceptarea a două bombardiere strategice americane. Decizia urgentă luată de Vladimir Putin

Rusia spune că livrarea de tancuri de luptă NATO în Ucraina este o dovadă a implicării „directe și crescânde” a SUA și a Europei în război. Comentariile vin după ce Statele Unite și Germania au declarat că vor înarma Ucraina cu zeci de tancuri grele în lupta sa împotriva forțelor rusești.

Vezi și: Mircea Geoană, reacție despre implicarea NATO în războiul din Ucraina. Totul e clar

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană se află în aceste zile la București, unde are loc Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea. În cadrul discuțiilor avute în cadrul conferinței, Mircea Geoană a făcut mai multe decalrații referitoare la actuala situație:

„Trăim într-o lume care este competitivă și periculoasă. Și asta nu numai din cauza acestui război, ci și din cauza schimbării globale și a competiției între marile puteri, o competiție definită de o luptă între democrații și regimuri autoritare.”, declară Mircea Geoană în cadrul conferinței.

Vezi și: Jens Stoltenberg rupe tăcerea despre războiul dintre Rusia și NATO. Ce mesaj i-a transmis lui Vladimir Putin

„Vorbim de un comportament iresponsabil și ostil al Rusiei”

În același context, Mircea Geoană vorbește de ce se întâmplă în această parte de lume, explicând faptul că „Regiunea Mării Negre este de peste două decenii punctul central al acțiunilor agresive ale Rusiei. Iar anexarea ilegală a Crimeei în 2014 și porțiunile din Donbass, dar și doar, dacă vreți, startul.”

„Acest lucru influențează, de asemenea, Balcanii de Vest. Îi influențează și pe prietenii noștri georgieni. Îi influențează și pe prietenii noștri moldoveni.

Îi influențează pe prietenii noștri din Bosnia și Herțegovina. Și acesta este motivul pentru care comportamentul iresponsabil și ostil al Rusiei în regiunea extinsă a Mării Negre afectează profund securitatea întregii Alianțe.

Așadar, la Madrid, anul trecut, când liderii noștri au aprobat Conceptul strategic care afirmă importanța strategică a Mării Negre, acesta nu este doar o bucată de hârtie. Aceasta este o convingere și o acțiune fundamentală a Alianței noastre.”, mai spune Mircea Geoană.

Vezi și: NATO, aproape de o confruntare cu Rusia? Declaraţia unui oficial care îngrijorează: „Suntem pregătiţi”

Anunțul categoric făcut de Mircea Geoană despre războiul Rusia – Ucraina

În aceeași conferință, Mircea Geoană a mai declarat că NATO va continua să sprijine Ucraina, reasigurând faptul că fost alături de Ucraina „încă de la independența acestei țări, în 1991”. În ultimul an, mai spune oficialul NATO, aliații au oferit un sprijin fără precedent pentru dreptul la autoapărare al Ucrainei, cu 65 de miliarde de euro de ajutor militar.

„NATO va fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Și vă vom sprijini calea pe termen lung către integrarea euro-atlantică.

(..)Rusia folosește toate instrumentele convenționale și hibride din cutia sa de instrumente.

Prin urmare, trebuie să ne consolidăm rezistența individuală și colectivă pentru a face față oricăror amenințări și provocări – de la atacuri convenționale la atacuri cibernetice, la dezinformare și încercări de a interveni în democrațiile și economiile noastre.”, este una din concluziile enunțate de Mircea Geoană.

Vezi și: Adevărul despre implicarea României în războiul Ucraina-Rusia. Ce spune Mircea Geoană

Tensiunile dintre NATO și Rusia au început cu mult timp înainte de 24 februarie 2022, din momentul în care, în martie 2014, ca urmare a deciziei Rusiei de a anexa Crimeea. NATO a îndemnat și atunci Rusia să înceteze acțiunile sale și a declarat că susține integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.