Mircea Badea, unul din cei mai vehemenți critici ai acestor zile, a făcut astăzi un anunț pe rețelele de socializare. Pe de-o parte informația este una dură, pe de altă parte ar putea băga panica în populația, și-așa speriată.
În urmă cu 24 de ore, instituțiile statului veneau cu informații contradictorii. INSP anunța la prima oră 3,11 noi infecții la mia de locuitori. La ora 12, Prefectul Capitalei anunța că este o greșeală, și că de fapt rata este de 2,65. La nici două ore, Grupul de Comunicare Strategică anunța o altă cifră, 2,69 de infectări la mia de locuitori. În acest context anunțul făcut de Mircea Badea pe facebook, nu face altceva decât să confirme abrambureala de ieri a instituțiilor statului.
Pe cine să crezi și ce să mai crezi, în condițiile date. În același context, Prefectul anunța că există posibilitatea carantinării Capitalei, doar dacă rata crește la 3,4, dar noi eram la 3,11. Astăzi, Mircea Badea, recunoscut pentru vehemența cu care a criticat autoritățile, mai ales în această perioadă, a făcut un anunț astăzi pe contul său de facebook.
”Stiu ce se va anunta la ora 13.00: DEZASTRU! E clar efectul petrecerilor din iulie de la mare. Cred ca acum vor inchide si observatorul astronomic. Cu aceasta masura sigur se va inversa trendul.”, a scris Mircea Badea pe facebook.
Ultimele informații, de astăzi, 14 octombrie, în ciuda afirmațiilor de ieri, spun că rata infectărilor este sub 3 la mia de locuitori, dar trebuie să fim atenți la cifrele oficiale din ultimele 24 de ore. Astăzi, GCS anunță ca și confirmate 164.477 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), și au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate. Conform acelorași date, oficiale, la nivelul Capitalei, avem un total de 24.118 infectați și 669 noi infectări.
Statistica ultimelor 24 de ore, cel puțin în București, arată că rata de noi infecții este 2,82. Este vorba de coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, peste pragul de 1,5. Iată care sunt cifrele oficiale:
Vom aștepta să vedem care vor fi celelalte informații și măsuri ce se vor lua, atât la nivelul Capitalei, cât și la nivel național, în următoarea perioadă. Oricum, noile restricții nu vor reuși să diminueze cu mult rata infectărilor, atâta timp cât nu se fac testări masive, în toată țara.