Mircea Badea, anchetat penal pentru instigare publică. Ce a afirmat prezentatorul TV pe postul Antena 3
În plină criză de coronavirus, omul de televiziune, Mircea Badea, s-a ales cu dosar pensal. Acesta a aflat, astăzi, că este achetat penal „în rem” pentru o declarație pe care a făcut-o în vara lui 2018, la emisiunea „Sinteza Zilei”.
Mircea Badea, anchetat pentru instigare la ură
Îndrăgitul realizator TV a dezvăluit chiar el faptul că este anchetat penal pentru o afirmație pe care a făcut-o cu aproape doi ani de zile în urmă, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, acesta amuzându-se copios pe seama situației. Prezentatorul a publicat și documentele primite recent din partea organelor de anchetă. Acuzațiile sunt de instigare publică și incitare la ură sau discriminare. Vorbim despre următoarea declarație: „Protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui călcaţi cu maşina”.
În apărarea sa, Mircea Badea susține că afirmaţia a fost scoasă din context. Trebuie menționat că, ancheta nu privește „În gura presei”, emisiunea zilnică pe care acesta o prezintă la Antena 3, ci o intervenție la emisiunea moderată de Mihai Gâdea.
„Le mulțumesc «oamenilor legii» că îmi confirmă milimetric tot ce am spus despre ei în ultimii 20 de ani”, este mesajul lui Badea pentru polițiști.
Reacția jurnalistului după ce a aflat că e anchetat
Mircea Badea a reacționat imediat, spunând că este aberant ce au făcut autoritățile, fiind total lipsit de etică să scoți din context anumite informații și să le dai un sens convenabil pentru cauza ta.
„Tocmai am primit aceste acte. Iată datele: 4.07.2018 se petrece «presupusă fapta». 21.10.2019 începe urmărirea penală în rem, adică un an și trei luni mai târziu, în campania electorală pentru prezidențiale. 12.03.2020 miliția consideră că trebuie să se ocupe un pic, cu atenție și îngrijorare de această speță.
E ceva neclar aici? În plină pandemie, miliția vrea să investigheze ceva ce aș fi spus acum doi ani :))))) P.S. Sigur că e o aberație să scoți o sintagma dintr-o propoziție dintr-o întreagă discuție și să-i dai sensul de care ești interesat”, a scris Mircea Badea pe Facebook.