În urmă cu câteva zile vorbeam de intenția parlamentarilor de a declara și ziua de 24 decembrie 2022 ca zi liberă. Astăzi aflăm că românii ar mai putea primi încă o zi liberă, în afară de cele 15 deja existente în Codul Muncii, la care s-ar adăuga cea de 24, și cea nou propusă printr-un alt proiect de lege. Toate aceste reglementări ar intra în vigoare din 2022.
În Codul Muncii este stipulat clar că românii au dreptul la zile libere, în special în zilele în care se sărbătoresc anumite evenimente importate, atât religioase, cât și cu caracter social. Astfel că, în 2022, până la noi modificări, românii vor avea 15 zile libere garantate prin Codul Muncii, după cum urmează:
Din totalul de 15, nu mai puțin de 9 vor fi în timpul săptămânii regulate de lucru, iar restul vor fi în weekend-uri.
Recent parlamentarii au emis un proiect de lege, menit să aducă un amendament, în intenția de a mai adăuga, cel puțin o zi în calendarul deja existent. Conform proiectului, parlamentarii doresc ca și ziua de 24 decembrie să devină zi liberă. Deocamdată propunerea este în discuții la Comisiile de Muncă din cele două camere ale Parlamentului României.
Se pare că vom muncii mai puțin în 2022, deoarece guvernanții români s-au gândit că ar fi necesară încă o zi liberă. De data asta, un alt proiect legislativ aduce în discuție și ziua de 2 decembrie. Pe 1 Decembrie, România își sărbătorește Ziua Națională, care anul acesta va pica într-o zi de joi. Dacă va fi aprobată ziua de 2 decembrie, care va pica logic vineri, românii vor putea face punte de cel puțin 5 zile în decembrie 2022, cu alte cuvinte o minivacanță pentru toți românii.
În justificarea emisă de guverncare au emis acest proiect se spune că:
„Ziua de 2 decembrie 2022 fiind stabilită ca zi liberă, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru, potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii conform celor menționate nu conferă acordarea de timp liber corespunzător. În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică.
De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese.”, se arată în Nota de fundamentare la proiectul de Hotărâre de Guvern.
Deocamdată este în stadiul de discuție la nivel guvernamental. Dacă se va lua decizia, românii vor avea de planificat sejururi pentru cele cinci zile de vacanță din decembrie anul curent.