Ministrul Sănătății, reacție la atacul cibernetic la spitalele din România: ce s-a întâmplat cu datele pacienților

de: Ciprian Ioana
20 06. 2019

Mai multe spitale din România au devenit, joi, ținta hakcerilor, într-un atac cibernetic de tip ransomware. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a ieșit, la câteva ore distanță, într-o conferință de presă și a precizat că sistemul electronic al spitalului Victor Babeș a fost spart.

Spitalul Victor Babeș din București a fost, joi, ținta unui atac informatic de amploare. Ministrul Sănătății a precizat că atacul de tip ransomware a blocat întreg sistemul informatic al unității medicale.

Cum era de așteptat, activitatea a fost dată peste cap. Nu s-au putut prelua pacienți, analize nu s-au mai făcut pentru că ele nu mai putea fi înregistrate în sistem. Există riscul ca și alte spitale din țară să fie atacate, motiv pentru care ministrul Sănătății a făcut un apel către Direcțiile de Sănătate Publică.

”Am solicitat Direcțiilor de Sănătate din țară să ne transmită date despre spitalele care sunt afectate. Incidente au mai existat, spitale care și-au pierdut datele și care au fost recuperate de specialiști sau contracost. Aceste atacuri îngreunează foarte mult activitatea medicală, se fac internări cu greutate. Dacă se pierd date referitoare la pacienți, date referitoare la salarizare, acestea trebuie recuperate pentru că altfel există mari probleme”
Sorina Pintea, ministrul Sănătății

Cum au devenit spitalele din România ținta hackerilor

Atacurile de tip ransomware sunt atacurile prin care se fură date sensibile pe care hackerii le restituie apoi doar dacă primesc bani. ”În 2017 s-au plătit 10.000 de euro către hackeri pentru recuperarea datelor unui spital din Maramureș”, a spus ministrul Sănătății.

Situația s-ar putea repeta și acum, mai ales că de datele respective depinde și plata salariilor din spitale.

CERT-RO lansase deja o alertă publică, prin care avertizează că numărul spitalelor afectate de aplicaţii de tip ransomware este în creştere. Aceste aplicaţii blochează accesul la fişierele stocate într-un sistem informatic, solicitând plata unei sume de bani în schimbul redobândirii accesului la acestea.

Reprezentanții CERT-RO au declarat pentru Digi24 că mai multe spitale au fost vizate de aceste atacuri.

„Alerta a fost dată în urma raportării acestor incidente, mai multe într-o perioadă scurtă de timp. Este vizat domeniul sănătății, au fost vizate spitale, dar ne gândim că atacul se poate extinde, tocmai de aceea considerăm utilă alertarea celor care pot fi vizați de aceste atacuri. Vectorul de răspândire al atacului până acum a fost pe mail, reprezentând fișiere care aveau atașate facturi, care nu erau facturi, bilete de avion și tot felul de pseudo fișiere necesare activității curente”
Cătălin Aramă, CERT-RO