Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a făcut anunț pentru rezerviștii din România în plin război Rusia – Ucraina. El a venit cu un mesaj ferm, pe care toți trebuie să îl afle, în contextul zvonurilor apărute, conform cărora Armata Română se pregăteşte să mobilizeze rezerviştii. Iată ce a declarat!
Ministrul Apărării a făcut un anunț ferm. El a dezmințit zvonurile potrivit cărora Armata Română se pregăteşte să mobilizeze rezerviştii.
„Armata română este partener al NATO şi al ţărilor care vin. Baza apărării în acest moment este Armata Română, antrenată alături de americani, de trupele NATO, capabilă de interoperabilitate.
Nu suntem în stare de alertă. Suntem într-o stare de vigilenţă, dar nici măcar nu suntem într-o stare de urgenţă, cum a trecut Slovacia sau Republica Moldova.
Nu este cazul. Toate anunţurile care apar pe social media sunt false. Nu vrem să recrutăm, nu avem nicio nevoie, nu avem niciun motiv să mobilizăm veteranii.”, a declarat Vasile Dîncu la România TV.
Ministrul Apărării a susținut că românii nu au de ce să se teamă. El a spus că la ora actuală nu există pericolul ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să se extindă și pe teritoriul României. Chiar și așa, autoritățile din România se pregătesc pentru ceea ce este mai rău.
„Sigur că apropierea de teritoriul României nu poate decât să ne îngrijoreze şi din punct de vedere militar, dar nu există niciun element, am discutat şi în şedinţa CSAT, care să arate că este pus în pericol teritoriul României.
Ne pregătim şi pentru ce este mai rău, este adevărat, dar este total improbabil un conflict între NATO şi Federaţia Rusă. Nu credem că există chiar atâta iraţionalitate prin care să se declanşeze un al treilea Război Mondial. Ne pregătim pentru orice situaţie, dar cetăţenii României nu au de ce să se teamă”, a mai explicat ministrul Apărării, la Digi 24.
De cealaltă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit vreme de o jumătate de oră, luni seară, ora Ucrainei, cu președintele american Joe Biden despre războiul ce se apropie de finalul primei săptămâni.
Volodimir Zelenski a transmis, printr-un mesaj publicat pe Twitter, s-a discutat atât despre sancțiunile anti-ruse, dar și despre sprijinul ce ar urma să fie acordat Ucrainei pentru apărarea în război.
„Trebuie să-l oprim pe agresor cât mai curând posibil”, a declarat Zelenski, pe Twitter.
Și Casa Albă a transmis că cei doi lideri au discutat despre atacurile Rusiei asupra țintelor civile din Ucraina, chiar și despre memorialul Holocaustului de la Babyn Yar Holocaust.