01 nov. 2018 | 14:26

Miliardarul care donează o avere ca să salveze Pământul

Social
Miliardarul care donează o avere ca să salveze Pământul

Date fiind ultimele date despre cum distrugem planeta, un miliardar s-a decis să încerce să salveze cât poate. Așa că începe cu o donație.

Antreprenorul elvețian Hansjörg Wyss în vârstă de 83 de ani își dorește să contribuie la protejarea a 30% din suprafața planetei până în 2030.

Acesta va dona în următorii 10 ani suma de un miliard de dolari pentru accelerarea conservării oceanelor și a ariilor protejate din întreaga lume.

Hansjörg, patronul companiei de echipamente medicale Synthes, are o avere care se ridică la șase miliarde de dolari.

Potrivit acestuia, banii pe care îi donează urmează să fie folosiți pentru susținerea eforturilor de conservare declanșate de autoritățile locale din întreaga lume, precum și pentru studii științifice și strategii în vederea atingerii scopului anunțat.

În ultimii 40 de ani, peste 4.000 de specii de mamifere, reptile, peşti şi amfibieni au înregistrat scăderi masive în numărul indivizilor, iar aceasta înseamnă 60% din populaţia faunei sălbatice mondiale.

Declinul faunei sălbatice vizează întregul glob. Regiunile cele mai afectate sunt cele de la tropice, potrivit celui de-al 12-lea raport „Living Planet”. Acesta a fost realizat în urma monitorizării a 4.000 de specii.

Rezultatele raportului au arătat că între 1970 şi 2010 s-a înregistrat o scădere a faunei sălbatice de 52%. Iar din 2010 și până în prezent a avut loc o scădere de 60%.

Pentru zona Caraibe și America de Sud bilanţul este și mai înfricoşător. S-au înregistrat cu 89% mai puţine specii în 44 de ani.

În America de Nord şi Groenlanda situaţia se prezintă mai bine – cu 23% mai puţine specii. În zona vastă a Europei, a Africii de Nord şi Orientul Mijlociu scăderea este de 31%.

Principala cauză pentru care populația faunei sălbatice este în scădere o reprezintă pierderea habitatelor. Asta se întâmplă din cauza agriculturii intensive, a activităţilor de minerit și a urbanizării ce a condus la defrişări, epuizarea sau scăderea calităţii solului.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro