Mihai Trăistariu, decizie radicală după o factură la gaze de 2.400 lei: „Nu poţi să rezişti aşa, e imposibil” (exclusiv)

de: Iulia Statie
20 01. 2022

Mihai Trăistariu face parte dintre românii care și-au dat seama că sunt nevoiți să achite sume uriașe de bani atunci când vine vorba despre facturi. El a plătit nu mai puțin de 2.400 de lei, însă se gândește să meargă până în instanță pentru a scăpa de o asemenea povară financiară.

Ce vrea să facă Mihai Trăistariu

Mihai Trăistariu nu a vrut să întrerupă cursurile la școala lui de dans, astfel că s-a hotărât să plătească facturile. Cu toate acestea, artistul nu vrea să lase lucrurile așa. El se gândește să meargă în instanță cu furnizorul său de gaze naturale, astfel că deja a început să discute cu un avocat.

„A trebuit să scot din buzunar aproape 2.400 de lei și să achit acea primă factură exagerat de mare care a venit în contul firmei mele pentru școala de muzică pe care o am în Constanța.

Mi-a fost frică că dacă nu respect termenul până la care trebuia să achit suma în cauză, mi-ar fi tăiat gazul, caz în care cursanții mei nu ar mai fi putut veni la clasă. Însă, am decis să mai fac un pas în plus.

Am consultat un avocat care analizează posibilitatea de a da în judecată firma furnizoare de gaze, fiindcă după părerea mea nu se justifică această creștere uluitoare a prețului și a facturilor emise către oameni și instituții.

Față de anul trecut am plătit de aproape patru ori mai mult. Dacă în 2021 am achitat 700 de lei, pentru luna cea mai geroasă din an, anul acesta am ajuns la 2.400.

Și nu am bifat încă în luna cea mai grea. Mi-e și frică să mă gândesc la ce valoare voi fi taxat la următoarea factură!”, a spus el pentru impact.ro.

„Nu poți să reziști cu asemenea facturi, e imposibil!”

În total, Mihai Trăistariu a achitat 3.200 de lei pentru utilități, ținând cont că, pe lângă factura la gaze, el a fost nevoit să plătească 800 de lei și pentru curentul electric. Acesta susține că profitul pe care îl face este pe cale să dispară dacă o să scoată din buzunar astfel de sume toată iarna.

„Eu fac parte din categoria micilor întreprinzători. Or, dacă vom plăti în această iarnă facturi monstruos de mari, atunci faliment scrie pe firmele noastre.

Nu poți să reziști cu asemenea facturi, e imposibil! După ce plăteam anul trecut toate salariile, și impozitele către stat rămâneam cu circa 1.000 de euro profit lunar.

Acum acest profit e amenințat să dispară. Nu mai îmi rămâne nici măcar pentru un plin de benzină la mașină! Dar guvernanții noștri se fac că conduc, fiindcă nu am văzut încă nimic clar în această privință.”, a adăugat artistul.

Ce decizie a luat

Mihai Trăistariu a discutat cu avocatul său, însă s-a hotărât să aștepte măsurile compensatorii anunțate de cabinetul condus de Nicolae Ciucă până la finalul acestei luni. Acesta se gândește să meargă în judecată și să își facă dreptate dacă soluțiile nu o să fie rapide și eficiente.

„Mai nou am început să fac haz de necaz, oameni buni! La ce prețuri sunt acum, în iarnă, mă gândesc că această chestiune ar putea continua și la vară.

Cum am acele apartamente pe care le închiriez pe durata sezonului estival, nu m-ar mira să ajungem să spunem că costul unui banal duș ar putea ajunge la vară la un milion de lei, că de, au crescut iar utilitățile!”, a explicat Mihai Trăistariu.

De asemenea, Mihai Trăistariu nu spune nu atunci când vine vorba despre o investiție costisitoare, care ar putea să îl ducă la 20.000 de euro. Artistul s-a gândit și la instalarea panourilor voltaice, dorindu-și să își asigure căldura în propria locuință, dar și la Școala de Muzică.