Mihai Nae, antrenorul câinilor vedetelor. Totul despre Hurricane, cățelușa care l-a făcut milionar pe Adrian Stoica, la America’s Got Talent EXCLUSIV
Mihai Nae, vestitul antrenor al câinilor vedetelor, ne-a oferit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, un interviu interesant. Ne-a învățat și cum să ne salvăm viața, dacă suntem înconjurați de o haită. Am aflat și că Hurricane, amuzanta cățelușă, care și-a îmbogățit peste noapte stăpânul, pe românul Adrian Stoica, la America’ s Got Talent, este un border collie, rasă folosită în spoturi publicitare, dar și la stână.
Totul despre rasa border collie, din care face parte și Hurricane, câștigătoarea de la America’s Got Talent
Dresorul român Adrian Stoica a câștigat, luna trecută, ediția din 2023 a faimosului concurs America’s Got Talent, alături de Hurricane, cățelușa sa, din rasa border collie. Adrian Stoica a câștigat un munte de popularitate, pe plan internațional, dar și un milion de dolari, cu numărul său de dresaj canin.
Mihai Nae, vestitul antrenor al câinilor vedetelor, ne-a vorbit despre rasa de câini border collie:
”Rasa aceasta este deosebită, cu capacități, se poate folosi în sport canin, în spoturi publicitare, trebuie să știi însă să lucrezi cu ei, pot apărea probleme serioase de comportament. Mai sunt utili și la stână, grupează oile, ca să le bage în țarcuri”, ne-a declarat Mihai Nae, exclusiv pentru Playtech Știri.
”Cel mai socializat câine este cel al Oanei Roman. Este foarte iubit de ea, dar și de Marius Elisei”
Mihai Nae ne-a vorbit și despre colaborarea cu vedetele de top, Pepe, Oana Roman, Liviu Vârciu, Alexandra Ungureanu, Gyorfi, Ruby, cărora le-a dresat animalele de companie:
”Câinii catalogați încăpățânați sunt câinii nesocializați, ai căror stăpâni nu și i-au asumat în mod real, adică să-i plimbe. Și asta nu e bine. Dacă n-ai timp de un câine, mai bine nu îl mai iei. Pepe, de exemplu, cu primul câine, alerga prin pădure, la Băneasa, acum îl are pe Diego, nu mai are pentru el același timp, Pepe are acum copil mic.
Cel mai socializat câine este însă cel al Oanei Roman, foarte iubit de ea, dar și de Marius Elisei. Rețineți! Câine încăpățânat cu există, ci nesocializat!
Lucrăm și la vedete acasă, rezolvăm problemele clienților, ca să poată să îi strunească și când ies cu câinii pe stradă. Să-i pregătim să facă față și situațiilor întâlnite pe stradă”.
Despre cazul femeii ucise de o haită de câini, pe Lacul Morii. Sfaturi de aur, cum să ne salvăm viața
Antrenorul ne-a oferit și câteva sfaturi vitale, care ne pot salva viața, în momentul în care brusc suntem înconjurați de o haită de câini și nu se află nimeni prin preajmă care să ne sară în ajutor.
Iată ce e bine de făcut, dar și ce este total interzis, în aceste situații:
”A fugi de o haită de câini, nu este o soluție. Nu ai nicio șansă, e ca și cum ai vrea să te întreci cu o mașină. Un câine te prinde repede din urmă. Ideal ar fi să fim dotați cu dispozitive, care fac zgomote mari.
Probabil că nu o să pleci la alergat cu umbrela, dar ea îți poate salva viața. Când o deschizi, câinele se sperie, ai capacitatea să-ți ferești picioarele, iar dacă ai și posibilitatea să te lipești cu spatele de un zid ești salvat. Vorbește cu ei. Încearcă să folosești și poșeta, în care e bine să ai un spray sau un aparat cu ultrasunete, pe care le găsim pe piață, să fie însă bune, performante.
Cele mai utile sunt spray-urile cu piper. În momentul în care le acționezi, au un fâsâit brutal, care sperie, plus că emană piperul acela, îi ustură cumplit ochii. Astfel, poți să scapi”.
Cum e mai sănătos să ne hrănim câinii, cu bobițe sau cu mâncare gătită?
Mihai Nae susține că, în această privință, a cerut părerea mai multor medici veterinari, astfel că ne-a oferit un răspuns avizat, la întrebarea cum este mai sănătos să ne hrănim câinii de acasă:
”Nu este grav să-i hrănim doar cu bobițe, dar să fie ceva superpremium, eu am pe canalul meu de Youtube niște înregistrări, unde specialiștii spun că ori îi dai mâncare gătită, ori mâncare de câini, nu are rost să le combini. Bobițele să fie însă calitative, nu mâncare ieftină, care costă 15 lei un sac de 15 kg”.
Care anume rase sunt cele mai prietenoase. De ce unii câini distrug totul în casele stăpânilor
Dresorul de câini ne-a indicat și cele mai prietenoase rase:
”Femela de ciobănesc german și labradorul sunt rasele cu cei mai mulți fani în lume, e o statistică. Eu cred că apoi vine cane corso. Eu, personal, nu i-aș lua însă un câine unui pensionar, pentru că sumele pentru a-l întreține sunt foarte mari, poate să fie parlamentar pensionar, ca să-și poată permite.
Câinii, cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai greu de întreținut, le trebuie altă hrană, medicamente, au probleme cu rinichii, cu pancresul.
Ar trebui să fim foarte atenți, în momentul în care ne luăm un câine. Dacă nu le consumi energia, să te joci cu ei, să ieși cu ei la plimbare, îți poți găsi casa distrusă.Dacă nu ai timp să le consumi energia, mai bine îți iei o pisică. E bună. Te întâmpină, când vii acasă, te face să nu te simți singur. Eu am patru câini, din care două fete de ciobănesc german, însă mă ajută și soția cu ei, singur nu m-aș descurca, recunosc!”.
Despre actrița Brigitte Bardot, mare iubitoare de câini: ”Scopul și intenția sunt de apreciat”
El ne-a vorbit și despre marea actriță Brigitte Bardot, care a militat timp de peste 40 de ani pentru drepturile animalelor, fiind împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. S-a implicat chiar și în situația din România:
”Sunt foarte de acord să iubim câinii, atât timp cât nu depășim bariera normalității. În momentul în care am milă de câini, îi ajut, dar dacă fac din asta un fanatism, o boală, deja nu mai este ceea ce ar trebui să fie. Scopul și intenția ei sunt de apreciat, mărețe. Puțini au făcut pentru animale ceea ce a făcut ea. Felicitări!”, mai spune Mihai Nae, exclusiv pentru Playtech Știri.
”S-a întâmplat o singură dată ca un câine să mă facă praf!”
În cei peste zece ani de activitate, Mihai a avut de-a face și cu câini agresivi:
”Suntem mereu mușcați de câini, se întâmplă, chiar și prin costume de protecție, să ieși lezat. Însă, să mă facă praf un câine s-a întâmplat doar o singură dată în viață”.
Mihai a fost mușcat de mână de unul dintre câinii pe care îi antrena:
”Unul dintre canini mi-a atins un nerv, paralizându-mi degetele, pentru câteva zile. Am ajuns la spital, îmi sângera rău mâna”.
Este și cântăreț. Lansează în curând o piesă cu Uddi
Nu mai este un secret că vestitul antrenor al câinilor vedetelor cochetează și cu muzica. Deși este foarte ocupat, iată că Mihai Nae găsește timp și pentru această mare pasiune a sa:
”Pe plan muzical, în curând, lansăm o piesă, se numește ”Supereroi”, cu Uddi. În videoclip apar și doi elevi de-ai mei, câini campioni, doi dogi argentinieni. Săptămâna asta este grea pentru mine pentru că teoretic și practic ar trebui să facem lansarea”.