Un român și câinele său, pe nume Hurricane, i-au învins pe concurenții Ramadhani, Putri Ariani, Anna DeGuzman și Murmuration în finala sezonului 18 America’s Got Talent, difuzată pe postul TV NBC miercuri seară, 27 septembrie. Cine este Adrian Stoica, câștigătorul premiului de 1 milion de dolari. Foto
Finala America’s Got Talent 2023, difuzată de postul de televiziune NBC miercuri seară, 27 septembrie, a fost plină de emoții pentru concurenți, telespectatori, dar și pentru jurați. Frații Ramadhani, Putri Ariani, Anna DeGuzman, Murmuration și Adrian Stoica s-au luptat pentru marele premiu.
După săptămâni intense de competiție și antrenament, dresorul Adrian Stoica și câinele său, Hurricane, au fost aleși câștigători ai sezonului 18 al emisiunii America’s Got Talent. Românul a plecat acasă cu un premiu în valoare de 1 milion de dolari și cu șansa de a susține un spectacol în Las Vegas.
Adrian Stoica și border collie-ul său au cucerit publicul instant, încă de la începutul emisiunii America’s Got Talent. La audiții au făcut o demonstrație de diverse trucuri pe melodia „Better When I’m Dancing” a lui Meghan Trainor. Nici în finala show-ului de talente nu au dezamăgit.
Echipa formată din dresor și câine au prezentat mai multe trucuri pe melodia „Crazy Little Thing Called Love” a trupei Queen. La numărul lor a fost solicitată să participe și Vergara, pentru a-i sprijini. Spectatorii s-au ridicat în picioare la finalul momentului de pe scenă, aplaudându-i minute în șir.
„Cred că, în ceea ce privește evoluția de la audiții la show live, acesta este cel mai bun număr pe care l-am văzut în această seară. Momentul a fost live și a fost dificil. Echipa a fost uimitoare”, a declarat juratul Simon Cowell.
După victoria obținută la America’s Got Talent 2023, Adrian Stoica a vorbit și despre planurile pe care le are împreună cu Hurricane pentru a celebra evenimentul. Românul este de părere că animalul său de companie s-a născut pentru a face senzație în Las Vegas.
Într-o intervenție pentru presa străină, Adrian Stoica a mărturisit că a fost șocat să afle că el și cățelușa sa au câștigat show-ul american de talente. Românul a dezvăluit că plănuiește să meargă la o plimbare, în încercarea de a sărbători reușita, după care să se odihnească fiindcă este foarte obosit.
Întrebat despre modul în care are de gând să folosească premiul cel mare, în valoare de 1 milion de dolari, Adrian Stoica a mărturisit că plănuiește să achiziționeze niște nave:
„Cum am promis, o să cumpăr niște nave!”.
Puțini români îl cunosc pe Adrian Stoica. Bărbatul s-a născut în Brașov și are 45 de ani. De mai bine de două decenii locuiește în Iralia, unde a urmat o școală de dresaj și este responsabil la nivel național de sportul disc dog. Toată viața lui se învârte în jurul câinilor.