Mihai Mitoșeru, surprins cu o blondă simpatică foc. Fanii spun că seamănă cu Noemi, de fapt
Mihai Mitoșeru s-a fotografiat cu o blondă, la un an de când a semnat actele de divorț de Noemi Dragomir, femeie cu care a fost mai bine de 14 ani. Femeia lângă care s-a afișat recent seamănă izbitor cu fosta lui soție.
Mihai Mitoșeru, a doua încercare de la divorț. S-a lăsat surprins în compania unei blonde, care seamănă cu fosta soție, Noemi
Prezentatorul Kanal D în vârstă de 46 de ani a publicat de curând pe rețelele de socializare o imagine în care apare alături de o blondă. El și noua parteneră sunt zâmbitori și li se poate citi pe chip că se simt bine unul în prezența celuilalt. După divorț, acesta s-a mai afișat cu o blondă pe nume Denisa, dar relația nu a mers.
Tentativele de a-și reface viața s-au încheiat odată ce au apărut problemele de sănătate ale mamei sale, care a fost operată de urgență pe creier. Actorul a preferat să stea mai mult în preajma ei și să o ajute cu tot ce îi este necesare. Acum, situația s-a mai relaxat. Camelia Mitoșeru se simte mult mai bine, iar faptul că vedeta își vede și de viața personală denotă că, în ceea ce o privește pe mamă, lucrurile decurg lin înspre bine.
Motivele care au dus la divorț
Înainte de a ajunge în fața notarului și de a semna actele de divorț, Mihai și Noemi au avut o discuție mai aprinsă în care și-au spus tot ce aveau pe suflet. Noemi a decis să-și facă bagajele și să plece la mama ei, spunându-i bărbatului că vrea să se despartă. Vina este împărțită, a declarat Mitoșeru, cel care a și vorbit despre divorț, în timp ce partenera a preferat să mențină discreția. El a recunoscut că devenise coleric, motivând că soția era rece cu el.
„Am avut bunul simț să ascund elegant situația, dar a trecut prea mult timp și nu mai pot să fac pe prostul când mă întreabă toată lumea de ce sunt singur! După o relație de 13 ani, am hotărât ca săptămâna viitoare să mergem la notar și să divorțăm! Nu ne mai înțelegeam, nu mai mergea, ne doream lucruri diferite (eu voiam familie și copii, ea intrase în criza femeii de 32 de ani și și-a pus silicoane), și de 3 luni a plecat la mama ei!
Știu că ne iubim (e greu să treacă după atâția ani), dar e mai bine așa! Îi mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreuna (și au fost multe în 13 ani!) și vreau sa fie fericita toată viața (chiar și fără mine), dar îmi doresc același lucru și pt mine!”, au fost primele declarații ale actorului după ce a anunțat separarea.