Mihai Bobonete, moment genial la Românii au talent. S-a urcat pe trapezul unei acrobate: „Mi s-a făcut rău”
La Românii au Talent sezonul 12 se întâmplă lucruri uimitoare. Jurații au rămas mască la numărul pe care l-a făcut o acrobată. Cu atât mai mult cu cât există și jurați noi: Mihai Bobonete și Dragoș Bucuri. Ambii au fost șocați să vadă în direct un astfel de număr. De fapt, surprizele s-au ținut lanț în primul episod din noul sezon al talent show-ului. Andra și Andi Moisescu au fost și ei uimiți, deși nu sunt străini deloc momentelor emoționante sau de-a dreptul periculoase din cadrul emisiunii.
Ce a putut să facă Bobonete la Românii au talent
De data aceasta, o femeie a venit să facă senzație la trapez. Pentru cei cu frică de înălțimi, chiar și să privească ar putea fi destul de chinuitor. Jurații au crezut că nu este din România.
Marlena are 45 de ani și lucrează la Circul Metropolitan. Andi și Andra au declarat că au stat cu sufletul la gură pe toată durata numărului în care Marlena era suspendată.
„Dar ce-ți mai place riscul”, a spus Andi, în timp ce Dragoș Bucur a recunoscut că lejeritatea cu care artista a făcut numărul l-a făcut să creadă că și el ar putea face asta.
Andi: Îți place așa mult riscul, încât de la prima mișcare a fost risc. Am stat cu sufletul la gură
Marlena: De aia am intrat în lumea circului
Dragoș Bucur: Lejeritatea cu care ai făcut tot numărul m-a făcut să zic că aș putea și eu să fac
Mihai Bobonete: Da, da. M-a întrebat, recunosc. În timpul numărului s-a întors la mine senin și m-a întrebat: ai putea? Da, mă, aș putea, ce dracu’, nu mi se pare…
Marlena: Vă rog, vă invit.
Andi: Lăsați.
Dragoș: Cred că nu pot nici să mă țin cu mâinile de ăla
Bobonete: Eu m-aș da. Dacă mi-ar lăsa ăla în jos m-aș duce să mă dau așa un rotocol să văd.
Andra: Nu cred
Lui Mihai Bobonete i s-a făcut rău
Și pentru că de multe ori totul pare mai ușor la televizor sau atunci când o face un profesionist, Bobo a decis să își ia inima în dinți și să vadă cum e la trapez. Din păcate pentru el, nu a fost atât de ușor și i s-a făcut rău când a fost ridicat în aer.
Bobonete: Ba da. Doar un rotocol. Păi, nu tot. Felicitări! Ideea e că mi s-au astupat urechile. Doamne! Băi, e incredibil dacă poate să facă asta la nivelul ăla! Mi s-a făcut rău.
Andra: Ești foarte tare!
Bobonete: Stai puțin, că-mi joacă (..) Când te ridică sus te ia puțin așa…Nouă ni se pare că e lin. Că ea dansează, dar când te ridică, simți..mi-a fost frică. E un număr extraordinar! Eu vreau să te mai văd oricum! Eu dacă nu făceam comedie, rupeam trapezele astea.