Ce mai face Bobiță din Las Fierbinți? Ei bine, Mihai Bobonete are propria lui emisiune! Și asta nu este tot. Ce vedetă Antena 1 a invitat Bobonete la prima ediție a noului său podcast. Fanii au fost mai mult decât încântați.
Mihai Bobonete este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Rolul lui Bobiță din Las Fierbinți l-a făcut faimos în toată țara, iar acum actorul se bucură de și mai multă notorietate de cînd și-a deschis propria lui emisiune pe Youtube. Podcastul lui Bobonete se numește „DA BRAVO! by Mihai Bobonete” și se bucură, deja, de un imens succes în mediul online.
Primul invitat al lui Mihai Bobonete a fost chef Sorin Bontea, câștigătorul celui mai recent sezon Asia Express și unul dintre cei trei jurați de la Chefi la Cuțite.
„Podcastul cu Sorin este o incursiune in evenimentele importante din viata sa, de la botez, la majorat, la cum si-a cunoscut sotia si ce spune despre copiii sai. O poveste stropita cu mult umor si vin rosu spaniol, recomandat de un prieten bun. La final a primit un cadou, i-am luat tensiunea si mi-a lasat autograful pe masa studioului.”, a spus Mihai Bobonete despre ediția în care a fost invitat chef Sorin Bontea la el în emisiune.
Potrivit celor de la paginademedia.ro, primul episod al podcastului „DA BRAVO! by Mihai Bobonete” a fost urmărit de peste 273.000 de oameni, fiind pe locul 20 în trending, la numai trei zile de la lansare.
Chiar dacă ne este greu să ne imaginăm serialul Las Fierbinți fără Mihai Bobonete, comediantul a fost la un pas de a nu deveni actor. Bobonete studia Electrotehnica în Craiova și trebuia să devină inginer, așa cum și-ar fi dorit tatăl său. Actorul a mărturisit cum a ajuns să urmeze actoria, pasiunea lui de-o viață.
„Tata mă vedea inginer. De altfel, când am plecat din Craiova, repetam anul IV la Electrotehnică. Chipurile, îl aprofundam. Am avut 24 de restanțe. Cum am ajuns actor? Aș zice că s-a întâmplat destul de brusc: am avut un deces în familie (n.r. bunica) care m-a afectat, am hotărît să plec din Craiova. În vara aceea am avut noroc de o întâlnire la Costinești cu Octavian Strunilă, m-am dus la facultate, la București. Am intrat la actorie, doar că eu aveam 23 de ani, colegii mei erau de 18 ani. Toate rolurile mele de examen erau de bătrâni, care aveau copii. Ce să înțeleg din facultate? Dar l-am întâlnit pe Dan Chișu, iar de acolo lucrurile au mers uns. Niciodată nu mi-am dorit să fiu actor.
Am simțit la un moment dat că mă părăsește umorul, că nu mai sunt deloc funny, motiv pentru care m-am trezit într-un colaps. Bine, am aflat că toată treaba asta era pe fondul stresului și al oboselii acumulate. Munceam enorm și ajunsesem la epuizare. Iar concluzia asta a apărut abia după terapie. Iar după ce am tratat asta, mi-am revenit extraordinar”, a povestit Mihai Bobonete.