Mihai Albu are iar probleme cu Iulia. Totul din cauză că și-a aniversat fiica
Scandalul dintre Iulia Albu și fostul ei soț designerul de pantofi Mihai Albu pare a fi departe de a se fi terminat. Ce probleme mai au de data această cei doi foști parteneri de viață. De data aceasta este implicată și fetița lor Mikaela.
Fiica lui Mihai Albu, la un pas de a fi expusă unei persoane cu COVID
Acum câteva zile a fost ziua de naștere a micuței Mikaela, fiica Iuliei și a lui Mihai Albu. Celebrul creator de modă și-a sărbătorit fiica, organizându-i o petrecere de zile mari la care visează orice copil. Cu toate acestea, controversatul designer este acuzat de faptul că și-ar fi expus fiica în fața virusului COVID-19.
Potrivit celor de la Cancan, se pare că la petrecerea Mikaelei ar fi fost prezentă o persoană care ar fi fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus cu doar câteva zile înainte de ziua fetiței. Totul s-ar fi petrecut în ziua de sâmbătă, 2 octombrie, când fostul soț al Iuliei Albu i-ar fi organizat fiicei sale o petrecere de 5 stele la un hotel prestigios din Capitală, cu ocazia zilei sale de naștere.
La petrecere au fost prezente mai multe prietene și colege de clasă de-ale fiicei sale, iar după party Mihai Albu a aflat că mama sa în vârstă de 93 de ani și una dintre prietenele Mikaelei au fost infectate cu virusul COVID-19.
Ce declară Mihai Albu despre incidentul de la ziua fiicei sale
Mai mult de atât, conform sursei citate prietena Mikaelei care a luat COVID ar fi dormit în același pat cu fiica lui Mihai Albu, lucru care ar fi revoltat-o pe mama Mikaelei, vedeta Antena Stars Iulia Albu. Designerul de pantofi a mărturisit ce s-ar fi întâmplat de fapt și care este stare de sănătate a mamei sale.
„Toți copiii au intrat cu teste făcute și aduse de părinți, deci n-au avut acces pe acea terasă fără test făcut. Eu am fost pregătit cu teste, iar dacă cineva venea fără test, aveam teste să le fac copiilor.
Nu era nimeni bolnav, nu avea nimeni simptome. În plus, niciunul de la Mika din clasă, dintre cei care au fost la petrecere, nu au COVID.
Într-adevăr, a mai fost o fetiță, care săptămâna aceasta a fost diagnosticată, dar părinții ei susțin că de la școală s-ar fi infectat. Este vorba despre fetița cu care a dormit Mikaela, după petrecere. Însă fetița, când a venit la petrecere, avea testul negativ și abia după vreo cinci zile de la petrecere a fost diagnosticată.
De cum am aflat de acea fetiță, eu cu Iulia am discutat asupra acestui aspect, i-a făcut testul COVID și e negativă, la fel sunt și eu.
În ceea ce o privește pe mama mea, ea a fost diagnosticată vineri cu COVID-19, are o formă ușoară, dar nu se poate face nicio legătură cu petrecerea.”, a declarat Mihai Albu, în exclusivitate pentru Cancan.ro.