Mihaela Tatu și-a pus viața în pericol. Imagini incredibile: ”Nu e ușor!” FOTO
Dacă spui ”De 3x femeie”, show-fenomen la vremea lui, imediat în minte trebuie să îți vină și numele Mihaela Tatu. Prezentatoarea TV arată ca pe vremuri, dar, din fire pragmatică, paradoxal, acționează ca și când azi ar fi ultima zi, punându-și chiar și viața în pericol.
Mihaela Tatu și-a pus viața în pericol
Mihaela Tatu, celebra prezentatoare a emisiunilor ”Viața Bate filmul” (2000 – de pe Pro TV), ”De 3x femeie” (2001 – Acasă TV) și ”Celebrii sau nu” (2008 – Antena 2) este neschimbată, ba chiar mai curajoasă decât ne-a lăsat să o cunoaștem pe când apărea pe sticlă.
De altfel, și încercările vieții au adus-o în punctul în care poate fi găsită astăzi. Din 2011, fosta realizatoare TV a tot trecut prin episoade mai puțin fericite. Acel an a fost marcat de o intervenție chirurgicală, după ce vedeta a fost diagnosticată cu fibrom uterin.
Probleme una după alta
„Anul trecut, in mai, am descoperit ca am un fibrom cam maricel. Bine vascularizat si care crestea precum Fat Frumos. Ce bine e ca acum pot glumi si vorbi detasat despre asta. Am primit tot felul de indicatii cu privire la natura operatiei pe care ar trebui sa o fac. Am ales timp de aproape un an, un tratament homeopat. Trebuie sa fii foarte disciplinat si sa ai rabdare atunci cand alegi acest fel de tratament”, povestea Mihaela Tatu, la acea vreme.
În 2018, fosta prezentatoare TV declara, în emisiunea ”Vorbește Lumea”, că este fericită, dar o mai deranjează momentele în care nu poate face ceva din cauza problemelor fizice. Acel an a fost unul sensibil pentru vedetă.
Cu sau fără probleme de sănătate, Tatu s-a urcat pe munte
„Am avut ruptură de ligamente și meniscul rupt la stângul, iar în Bali am avut probleme la dreptul. Nu știu ce înseamnă să te plictisești, așa că momentul în care nu pot să fac ceva din cauza unei probleme fizice, mă deranjează”, a spus Mihaela Tatu.
Cu sau fără probleme, Mihaela Tatu, a fost la înălțime, la propriu. Vedeta a postat recent pe pagina sa de Instagam câteva fotografii escaladând, o pasiune periculoasă. În descrierea imaginilor, a inserat și mesajul: „Fetelor cam așa arată #viaferata din Șuncuiuș. Nu e ușor. Însă nici imposibil. Doar să nu aveți rău de înălțime!”, care a fost intens comentat de fanii ei din mediul virtual.