Mihaela, românca ucisă din gelozie de un italian. Criminalul făcea parte dintr-o sectă periculoasă
Vineri, 22 mai 2020, o româncă în vârstă de 41 de ani a fost ucisă, în parcarea unui hipermarket din calitatea italiană Cuneo. Presa din Italia a aflat o serie de detalii despre criminal.
Mihaela, împușcată de trei ori în piept
Mihaela Apostolides, o româncă împușcată mortal în parcarea hipermarket Auchan din Cuneo, trăia de 15 ani în localitatea italiană Saluzzo (Piemonte). Presa italiană scrie că între victimă și călăul său ar fi existat o relație amoroasă. Astfel, Mihaela și Francesco Borgheresi erau împreună de doi ani, iar atunci plecaseră la cumpărături. Pe drum și în parcarea centrului comercial s-au contrat verbal de mai multe ori. Furios, Francesco Borgheresi și-a pierdut cumpătul și a împușcat-o pe aceasta de trei ori în piept, însă al patrule foc de armă, în împrejurimi încă neclare, l-a rănit pe el la mâna stângă. După comiterea faptei, bărbatul a sunat la poliție pentru a anunța crima și a așteptat în parcare să fie preluat de către polițiști.
Publicația La Nazione notează că ucigașul, militar de profesie, le-a mărturist că a comus fapta din criză de gelozie. „Am făcut cumpărăturile împreună, apoi ne-am certat şi ne-am luptat în maşină. Mi-am pierdut minţile. Am fost mult timp împreună, dar relaţia se răcea. Ea mi-a cerut mulţi bani cât timp am stat blocaţi în casă”, a mărturisit Borgheresi.
Asupra sa au fost găsite două pistoale și multă muniție. Potrivit sursei citate, Francesco Borgheresi, în vârstă de 41 de ani, este divorțat de mai mulți ani și era angajat la Institutul Cartografic din Florența. Își ceruse transferul pentru a fi mai aproape de părinții săi.
A făcut parte dintr-o sectă periculoasă
Bărbatul s-a născut în 1978 în cadrul comunității „Il Forteto” din Vicchio del Mugello (Florenţa). Acolo a trăit până la vârsta de 20 de ani. Controversata comunitate din ”Il Forteto” era formată din 33 de persoane și izolată de restul lumii. Membrii adoptaseră un nou stil de viață, în care homosexualitatea era văzută drept un act al ”iubirii pure”, iar heterosexualitatea era greu acceptată. Oamenii își duceau viața la comun, iar cu timpul s-a transformat într-un centru de primire a minorilor aflați în dificultate, care au fost abuzați. Chiar fondatorii comunității, pe nume Rololfo Fiesoli și Luigi Goffredi au fost arestați și condamnați definitiv în anul 1985 pentru violențe și abuzuri împotriva minorilor.
După atâția ani și chiar și după ce capii acestei secte au fost arestați, ceilalți membri au continuat să-și ducă traiul după aceleași percepte, continuând să se afle în vizorul poliției italiene. Recent, a fost creată o comisie parlamentară de anchetă în chestiunea comunității-sectă din Forteto, chemată să facă lumină în evenimentele petrecute în peste 40 de ani în comunitate, de la înființare și până în prezent.